Saltul in gol...

"Saltul in gol e impotriva naturii omului." - Clive Cussler, Aurul incasilor.

Probabil ca natura omului tine de urcus, de ascensiune, de cucerirea piscurilor montane... Dar dupa ce ai cucerit un varf, ce urmeaza? Poate un varf mai inalt ar fi raspunsul. Dar un varf mai inalt nu este neaparat adiacent varfului recent cucerit. Asta ce inseamna? Trebuie sa coboram poteci care ne duc spre valea dintre cele doua varfuri in cazul in care acestea fac parte din acelasi lant muntos. Daca tinta e mai indepartata vor fi cu siguranta mai multe pante, vai, rauri, poteci si chiar obstacole neprevazute de strabatut. Poate ca vor fi si zone mai putin interesante sau poate zone mai periculoase, dar nicidecum la fel de tentante sau spectaculoase ca destinatia urmatoare.

Este de asemenea posibil ca urmatorul pisc sa nu fie la fel de inalt ca cel pe care vrem sa il parasim din diverse motive. Totusi, ciar daca o altitudine mai mica nu ofera o perspectiva la fel de buna ca cea anterioara, reprezinta poate un loc mai potrivit unei noi stari de spirit care, poate, este indusa sau data de experienta acumulata in urma ascensiunilor precedente, sau, de ce nu, de trecerea timpului...

Indiferent de tinta, exista totusi o limita: cel mai inalt pisc. Ma intreb, oare, dupa acesta, ce mai urmeaza? Sa fie unul mai mic si mai confortabil? Inseamna ca viata noastra nu are un trend ascendent (oscilant, dar ascendent in ansamblu)? Sau trebuie sa ne planificam traseul astfel incat spre "apus" sa cucerim cel mai inalt munte? Dar cand e apusul? Si care este cel mai inalt "munte"?