miercuri, 26 decembrie 2012

Consum vs. risipa

Populatia globului e in crestere. Cerintele sunt pe masura; cerinte de orice fel, inclusiv cele de energie. De fapt cam orice e energie: E=mc2. Energia consumata trebuie produsa. Daca producem mai mult decat consumam, ne trezim cu niste resurse primare utilizate inutil. Daca producem mai putin decat consumam, vom realiza ca nu avem suficienta energie sa ducem la bun sfarsit proiectele propuse, sa ajungem la destinatie. Asa ca ar trebui sa producem exact cat consumam.

Dar din ceea ce consumam, totul este utilizat pentru a obtine ceva cu adevarat util? Oare chiar toate obiectele, lucrurile, actiunile, evenimentele care ne inconjoara sau care au loc in imediata noastra vecinatate sau pe care le desfasuram, ne sunt de folos? Daca nu, inseamna ca pentru cele inutile s-a consumat energie degeaba. Mai bine zis s-a risipit energie. S-a aruncat! Energia aruncata inseamna cladura! Sa leg asta de incalzirea globala? Sau sa ma opresc aici? Nu are rost sa consum mai multa energie decat ii este alocata acestei postari, asa ca ma opresc aici!

Consumam sau risipim? Cat consumam si cat risipim? Totul e in mainile noastre! E la latitudinea (vointei) fiecaruia dintre noi sa cantarim foarte bine si sa mentinem echilibrul perfect!

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Post factum: sfarsitul lumii in imagini!

Si pentru ca am scapat de sfarsitul lumii, acum unde ne aflam? Sau incotro ne indreptam? Uitandu-ma imprejur, banuiesc ca ne aflam tot aici! Si privind drumul, cred ca ne indreptam incotro ne indreptam si pana acum. Deci cum s-a manifestat sfarsitul lumii? Sau era sfarsitul Pamantului? Cred ca sunt un pic confuz... Sau difuz?






joi, 20 decembrie 2012

Va invit la o cafea!

Viteza. Secolul vitezei.Timp.

Ne grabim. De ce? Ca sa terminam mai repede ceea ce avem de facut. De ce? Ca sa castigam timp. Pentru ce? Ca sa putem face si alte lucruri. Le facem si pe acestea. Ne-am facut timp si pentru ele. Au intrat deja in programul nostru.

Acum iteram. Ne grabim din nou. Terminam la timp ceea ce aveam de facut. Terminam ceea ce aveam de facut si terminam si “alte lucruri”. Dar le-am facut cu o viteza mai mare, pentru ca din nou ne-am grabit. Noul program ne permite sa facem si alte lucruri.

Pana cand putem itera si reitera? Si pentru ce? Dintre toate lucrurile pe care le facem in plus, care ne sunt cu adevarat utile? Facem atat de multe lucruri incat nu mai avem timp pentru sine. Fiecare are aceeasi problema, iar noi toti formam un ansamblu. Daca fiecare dintre noi nu are timp pentru sine, atunci aceeasi problema o are ansamblul. Adaugam valoare unor lucruri, dar nu ne mai ramane timp sa adaugam valoare propriilor persoane? Probabil ca nu. Si daca nu mai avem timp pentru noi, cu siguranta nu avem timp nici pentru ceilalti.

Secolul vitezei a trecut! Viteza ne-a ramas. Dar parca am ramas “in priza”. Daca ne vom deconecta, unde vom ajunge? Ne vom intoarce in timp si vom reveni la programul initial? Ne vom putea adapta la conditiile initiale? Vom reusi sa ne acordam si noua un pic de timp? Sau mai mult timp...


Sper sa ne ramana timp macar de o discutie la o cafea...


miercuri, 5 decembrie 2012

Prima zapada

In aceasta dimineata m-a surprins lumina neobisnuita de afara.
Era lumina stalpilor de iluminat stradal reflectata de zapada proaspata din oras!
(poze luate cu hTC-ul, asa ca nu cereti calitate in conditii de iluminat insuficient si... temperatura scazuta)

Dimineata asta in parcare.

Birou cu priveliste!