miercuri, 25 decembrie 2013

Craciun fercit!

Crăciun fericit şi un An Nou cu împliniri şi bucurii!


vineri, 20 decembrie 2013

Timpul

Tic, tac, tic, tac... Timpul se scurge.

Dar ce este timpul? Pentru unii o obsesie, pentru altii doar o referinta sau un reper.

Indiferent de ce reprezinta el, cred ca este unul din factorii determinanti ai progresului. Ai progresului in sens tehnic, in sens industrial. Iar acesta e legat de vreo doua, trei secole incoace de bani. Mai ales de bani si de obsesia unora pentru bani, mai multi bani! Cu mult inainte progresul a fost legat de ambitiile unor conducatori (regi, preoti...), de dibacia unor meseriasi si de mintile stralucite ale altora.


Roger Waters - Dark Side Of The Moon - Budapest, Hungary - (c) MBM 2007
Cum se pot obtine mai multi bani? Muncind mai mult, sau muncind mai eficient. Mai mult nu se prea mai poate din cauza unor drepturi castigate si legiferate. Mai eficient? Da. Cum? Prin inovatie si progres. Se investeste o suma ce urmeaza sa dea roade, sa se amortizeze, dar prin eficientizare se realizeaza acelasi lucru in timp mai scurt (in multe situatii). Oamenilor nu li se va scurta programul de lucru, dar nici nu vor beneficia de timpul liber obtinut. Li se va da altceva de lucru, astfel incat angajatorul va avea inca o data de castigat. Angajatul nu va primi nimic in plus, sau poate un mic, foarte mic, stimulent.

Dar s-a castigat cu adevarat timp? Nu! El se scurge in ritmul sau! E doar o perspectiva relativa!


Roger Waters - Dark Side Of The Moon - Budapest, Hungary - (c) MBM 2007
Ca referinta utilizam indirect timpul. De exemplu ca sa nu depasim viteza legala (v=d/t). Ca reper... "la cinci si jumatate, la Universitate", vorba cantecului.

Dar de ce sa facem o obsesie din timp si sa nu il utilizam decat ca referinta sau ca reper? Cred ca ajungem tot la relativitate! Depinde unde ne situam: pe scara cu trepte de marmura sau pe scara rulanta!


joi, 31 octombrie 2013

O remarca

E interesant ca uneori cei ce fac mare caz de respectarea regulilor, nu numai ca nu le respecta, dar pretind ca acestea nu trebuie respectate intotdeauna! (Mai ales cand le incalca ei!)


marți, 22 octombrie 2013

Personalitati in domeniul energiei

De curand am gasit cele doua planse de prezentare a lucrarii mele de licenta din 1996. Dupa 17 ani nu mai sunt in cea mai buna forma in ceea ce priveste aspectul, asa ca am hotarat sa le prelungesc "viata" in format digital. Asa ca le-am fotografiat atat pe fiecare in parte, cat si fiecare format A4 component, excluzand zonele "libere de informatie".


Inca nu am gasit cea mai potrivita culoare pentru fundal, dar aspectul initial l-am redat pe pagina REI DIMO - 1996. Lucrarea (un program de calcul ce utiliza metoda REI - Dimo pentru un sistem cu 9 noduri - limitat de tehnica de calcul din dotarea de atunci a laboratorului din cadrul facultatii) am elaborat-o sub directa indrumare a regretatului profesor dr. ing. Mircea Nemes.

prof. dr. ing Mircea Nemes

prof. dr. ing. Mircea Nemes
4 ian. 1940 - 14 aug. 2009
(foto AGIR)


Cautand cateva informatii despre Echivalenti de sistem (in particular metoda REI elaborata de severineanul Paul Dimo), am ajuns pe site-ul dlui. Jean Constantinescu, site pe care am gasit, printre foarte multe informatii deosebite, opinia sa despre Cazul Hidroelectrica.

Jean Constantinescu
Jean Constantinescu

Intrebare retorica: cine ziceati ca a fost de curand personalitatea anului in energie?

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Et si c'était vrai... - Marc Levy

In vacanta am ajuns sa citesc, pur intamplator, Si daca e adevarat... (Et si c'était vrai...) scrisa de Marc Levy. Mi-au atras atentia cateva pasaje din care am extras cateva citate.

Pentru ca oamenilor nu le place diferenta.
Nu vezi ca toata lumea s-a uitat stramb la dumneata pentru ca zece minute ai vorbit singur la masa, stii ca data viitoare cand o sa vii in acest restautant ti se va spune ca nu mai au locuri? Pentru ca oamenilor nu le place diferenta, pentru ca un tip care vorbeste tare si gesticuleaza cand nu ia masa cu nimeni, deranjeaza.

Iti trece viata.
Pentru ca tocmai cand calculezi, cand analizezi argumentele pro si contra, iti trece viata si nu se petrece nimic.

Idealuri.
A avea idealuri este un greu handicap.

Esentialul.
Nu poti sa le traiesti pe toate, si atunci important este sa traiesti esentialul, iar fiecare dintre noi are "esentialul sau".

Pentru fondul muzical am ales o alta referinta din roman: Jules Massenet - Werther.


Exista si o ecranizare, Just Like Heaven, dar nu am vazut (inca) filmul. Totusi, inserez mai jos prezentarea.



miercuri, 21 august 2013

A aplica vs. a completa... un formular

Limba engleza are, sa spunem, calitatea de a imprumuta cu usurinta cuvinte din alte limbi care sa se integreze perfect si sa fie luate drept... originale! Si limba romana face imprumuturi! Dar unele expresii sau cuvinte imprumutate din limba engleza in limba romana pur si simplu nu se potrivesc.

Tocmai am ascultat The Afterlife a lui Paul Simon (stiti care Simon, nu "Simon says", ci Simon and Garfunkel) si am remarcat expresia: "to fill out a form", adica a completa un formular. Aceasta expresie mi-a adus aminte de o alta utilizata in engleza, de exemplu atunci cand vizezi un loc de munca, "application form"/ "to apply". Acesta din urma a fost preluat in romana sub forma "a aplica".

Mi-am aruncat o privire in Dictionarul explicativ al limbii romane -DEX (poate ati remarcat ca nu scriu cu diacritice, dar nu o fac din lipsa de respect pentru limba romana, ci pentru ca diferite programe de citire a paginilor de internet nu recunosc mereu literele scrise cu diacritice si afiseaza un dreptunghi in locul acestora). Pentru ca editia mea are deja cativa ani, nu ezit sa consult si varianta on-line (vedeti? un neologism indispensabil!) www.dexonline.ro. Si ce am gasit in DEX? Am gasit sensurile obisnuite pentru "a aplica", adica de
a pune un lucru peste altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun,
sensul de
a pune ceva in practica,
sau utilizare in sensul de
a raporta un principiu general la un caz particular.
De ce oare nu am fost surprins sa nu gasesc si sensul utilizat in ultima vreme? Pe www.dexonline.ro, dupa ce am recitit aceleasi sensuri de mai sus de cateva ori (citate fiind mai multe surse), am gasit in josul paginii rubrica "Definitii din dictionare neoficiale", unde este redata o definitie a verbului "a aplica" din Dictionarul de argou al limbii romane. Sensul este cel mentionat intr-un paragraf anterior:
a participa la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau ocuparea unui post vacant.
Si ma intreb: daca e vorba de participare, de ce se utilizeaza cu sensul de completare a formularului pentru participare? Raspunsul poate veni dupa ce ne uitam si la definitia (din DEX) cuvantului "argou", caci aceasta este luata, cum am scris mai sus, dintr-un dictionar cu termeni argotici.
Argou - limbaj conventional, folosit mai ales de vagabonzi, raufacatori etc. pentru a nu fi intelesi de restul societatii.
Urmatoarea definite este mai aproape de ceea ce ma intereseaza, deoarece nu cred ca vagabonzii sau raufacatorii ofera burse!
Argou - limbaj conventional, folosit in mod constient de catre vorbitorii unui grup social sau profesional, pentru a nu fi intelesi de ceilalti.
Asadar cei care imi spun "sa aplic" atunci cand vreau sa obtin o bursa au intentia de a ma pune in incurcatura, de a-mi testa capacitatea de a le descifra limbajul... profesional, altfel poate ca nu as corespunde profilului candidatului ideal. Probabil ca acesta e raspunsul cautat mai sus.

S-ar putea spune ca sunt conservator, sau capricorn (sa spun incapatanat?) atunci cand utilizez limba romana asa cum am invatat-o. Prefer sa cred ca sunt un aparator al ei, cu toate ca nu sunt impotriva neologismelor, mai ales cand acestea sunt utile, necesare, indispensabile, catalogati-le cum vreti, dar nu atunci cand le introducem doar ca sa parem mai... savanti!

Si acum... MUZICA!
Prima este cea care a dus la randurile de mai sus, Paul Simon - The Afterlife, iar cea de-a doua este interpretata de Paul Simon impreuna cu Art Garfunkel: El Condor Pasa (Trecea/zbura condorul).





miercuri, 14 august 2013

Salarii la stat vs. salarii in mediul privat.

Tocmai am primit un link catre un articol in care se prezinta un top al companiilor de stat care ofera cele mai mari salarii medii.

Daca salariile la stat sunt mai mari decat salariile in mediul privat inseama ca salariatii ar trebui sa se orienteze catre slujbele oferite de stat. Dar statul vrea sa scape de salariati, sa degreveze bugetul de plata salariilor acestora, asa ca ar trebui sa incurajeze (legislativ) mediul privat sa angajeze cat mai mult. Si de ce nu o face? Pentru ca e mai usor sa arati cu degetul in stanga si in dreapta la salariile mari si sa le tai, decat sa gasesti solutii de crestere a salariilor (mai) mici!


Pe de alta parte statisticile uita sa precizeze ca nu toate companiile de stat sunt “bugetare”! Sunt foarte multe companii de stat care produc si aduc bani la buget. O parte din acesti bani se intorc sub forma de salarii la angajatii companiilor respective, dar asta nu inseamna ca acestia sunt platiti de la buget. Circuitul acesta cu dus si intors nu face decat sa lase o impresie gresita in acest sens.

La mai bine de douazeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989, se vrea uniformizare (inainte aveam uniforme). Si inca, mai rau, se vrea uniformizare la nivelul de jos, nu la nivelul de sus.

Oare cand vom reusi sa gandim privind catre viitor?

vineri, 12 iulie 2013

Apus de vara

Apus de vara peste Dunare - vedere de pe malul romanesc in apropiere de Hinova, Mehedinti, catre malul sarbesc.



miercuri, 19 iunie 2013

A fi

De vreo treizeci de ani nu am reusit sa ajung intr-un fel sau altul prin Dragoslavele, judetul Arges, ca sa recitesc indemnul de pe Scoala cu clasele I-VIII. Dar Google face asta in locul meu, prin intermediul Street View. Iata si indemnul despre care vorbeam:

Voieste si vei putea! Lumineaza-te si vei fi!


View Larger Map

joi, 30 mai 2013

Drobeta Turnu Severin - Street View de la Google

Cautand o adresa pe hartile de la Google, am fost placut surprins sa constat ca, dupa imbunatatirea rezolutiei imaginilor din satelit asupra Severinului, cei de la Google au mai facut un pas si au pus la dispozitie si imagini de tip Street View pe Google Maps.

Postez aici cateva exemple edificatoare, cu mentiunea ca toate drepturile de autor apartin Google.

Va las sa descoperiti ai alte obiective Severinene cu ajutorul acestui instrument: Google Maps!
De asemenea, va invit sa vizitati si Severinul privit prin obiectivul aparatului meu foto.








miercuri, 29 mai 2013

Flori de mina

Dupa ce v-am facut curiosi despre expozitia "Flori de mina" de la muzeul hidrocentralei Portile de Fier I, acum vin cu cateva fotografii de la vernisajul acesteia. Aveti timp sa o admirati pana pe 15 octombrie 2013. Asa ca daca sunteti in trecere pe E70 intre Timisoara si Bucuresti, nu ezitati sa opriti!

Nu m-am concentrat pe denumirea stiintifica si nici macar pe cea populara, ci strict pe frumusetea naturii, chiar daca aceasta apare in straturile din adancul pamantului si este adusa din cand in cand la suprafata pentru a ne incanta privirea si simturile!

Fotografii de la o expozitie, sau Pictures at an Exhibition de Modest Petrovich Mussorgsky ar fi foarte potrivita ca fundal sonor pana derulati aceasta pagina.