vineri, 12 decembrie 2014

Doar noapte!

Ante scriptum: In mod normal ar trebui sa scriu aceste randuri pe Three Years After, dar, ca urmare a unei provocari, sunt nevoit sa folosesc acest blog.

Citind randurile Duniei, gandurile au inceput sa se indrepte la inceput insesizabil, apoi parca din ce in ce mai intens, catre filmul The Sheltering Sky (in romana apare cu titlul Un ceai in Sahara). Exista in acest film o scena pe care eu o consider un punct de inflexiune al actiunii filmului. Nu este neaparat un punct culminant, ci pur si simplu un moment care, initial, te pune putin pe ganduri, iar apoi din ce in ce mai mult! Scena in sine nu pare a fi o realizare cinematografica de exceptie, dar faptul ca reuseste sa reziste atat de mult in timp dupa vizionarea filmului, contrazice aparenta! Ceea ce surprinde cu adevarat este dialogul dintre Kit si Port (Debra Winger si John Malkovich), dialog pe care il transcriu mai jos sub rezerva "Traduttore, Traditore!":

Port: Stii, imi lipsesc astfel de momente, astfel de locuri, mai mult decat orice pe lumea asta.
Kit: Stiu. 
Port: Asta am vrut sa iti arat: locul asta.
Kit: Da.
Port: Vino!

Port: Aici cerul e ciudat. E aproape solid. De parca ne-ar ocroti de ce-i dincolo de el. Priveste!
Kit: Ce-i dincolo?
Port: Nimic! Doar noapte.

Kit: As vrea sa fiu ca tine, dar nu pot.
Port: Poate ne temem de acelasi lucru!
Kit: Nu, nu ne temem! Tie nu ti-e teama sa fii singur! Si nu ai nevoie de nimic, de nimeni! Ai putea trai fara mine!
Port: Stii ca, pentru mine, iubirea inseamna sa te iubesc! Indiferent ce nu merge intre noi, nu va putea fi niciodata o alta! Poate ca ne temem amandoi sa nu iubim prea mult!

Kit: Sa plecam de aici!
Port: Bine!
Kit: Bine! 
Pauzele lasate intentionat sunt pauze in conversatia dintre cei doi calatori. De fapt Port e un calator, iar Kit este o combinatie intre un calator si un turist. Diferenta intre un calator si un turist este esentiala si este explicata chiar la inceputul filmului:
Un turist este cel ce se gandeste la a merge acasa in momentul in care a ajuns la destinatie, pe cand un calator s-ar putea sa nu se mai intoarca deloc.
Pentru acuratete las totusi si textul in engleza:
A tourist is someone who thinks about going home the moment that arrived, whereas a traveler might not coming back at all. 
Regia filmului ii apartine lui Bernardo Bertolucci, iar scenariul chiar autorului cartii, Paul Bowles, impreuna cu Mark Peoploe.

Si cum muzica nu poate lipsi, o folosesc pe post de incheiere, dar nu inchei inainte de a va face atenti sa urmariti clipul pana la final pentru a mai descoperi cate ceva care sa va puna si mai mult pe ganduri!



Post Scriptum: Daca vrea cineva sa accepte provocarea primita la randu-mi din parta Duniei, sa noteze si ei cea mai frumoasa replica dintr-o carte sau film, si sa provoace la randul lor pe cine doresc, as fi foarte incantat!

marți, 2 decembrie 2014

Pentru Oameni!

Pentru Oameni!
Pentru profesionisti!

LIFE HIDROELECTRICA
FINAL ISSUE Ultimul numar
Dedicated to
the People
Who Made It
Dedicat
oamenilor
care au construit-o








The Secret Life of Walter MITTY



Alte titluri de pe acest blog in legatura cu aceasta postare:

Podul de pe Raul Kwai - o analogie

Un citat si un gand

Company Men


vineri, 19 septembrie 2014

Seara de sfarsit de august

Septembrie a trecut de jumatate, asa ca se implineste aproape o luna de cand am fotografiat cerul intr-o seara de sfarsit de august. Cu toate capriciile vremii, cerul a fost o adevarata panza de artist in acest an.

Cu pozele mele Google a gasit de cuviinta sa se joace un pic si mi-a creat doua panorame. Si cum nu le-am putut tine doar pentru mine, iata-le si aici, pe blog. Desigur, audienta este limitata, desi blogul este public. Totusi cred ca as fi putut fi numit egoist sa pastrez aceste panorame doar pentru mine!

Toate celelalte poze le puteti gasi intr-un dosar pe web, pe numele sau Late Summer Evening. Pe langa acesta sunt si celelalte albume disponibile pentru publicul larg, asa ca incantati-va privirea!



Daca doriti sa le utilizati sau sa le distribuiti, nu uitati sa mentionati sursa (de preferat cu link)! :-)

EDIT: In seara cu pricina am incercat si o panorama cu ajutorul modului filamre al telefonului mobil. Initial am avut de gand sa adaug un fundal sonor peste cel original, dar am fost facut atent de cei ce l-au vizionat printre primii sa nu modific sunetul! Acesta pastreaza mai bine atmosfera calma si autentica a intregii filmari!


luni, 11 august 2014

Out of the Blue - Din senin

Zilele trcute a trebuit sa arunc ceva la cosul de gunoi.

Dar pentru ca mi-a placut textura albastruie si fundalul argintiu, m-am gandit ca as putea face niste poze inainte de a duce la bun sfarsit actiunea initiala.



Fotografiile au fost distribuite pe Google + cateva ore mai tarziu, iar acum este momentul sa le distribui si prin intermediul unei postari pe blog, dar impreuna cu muzica buna. Mr. Blue Sky este o piesa faimoasa de pe albumul "Out of the Blue" al celor de la Electric Light Orchestra.



PS Fotografiile au calitatea camerei telefonului mobil.

duminică, 3 august 2014

Inaintea furtunii

In urma cu cateva zile, conduceam pe drumul de centura al DTS, iar cerul parea oarecum manios. De fapt a fost manios cam toata vara si primavara. Dupa 10-15 minute, a venit furtuna si a plouat cu galeata. Din fericire ploaia nu a fost de durata.

Nu am putut sa ma abtin, asa ca am tras pe dreapta si am facut vreo cateva poze (calitate telefon mobil) norilor cenusii. Vantul batea atat de puternic, incat abia am reusit sa tin telefonul nemiscat pentru a putea obtine o focalizare adecvata a imaginilor. In fine, iata cateva imagini relevante.






Cand am facut pozele (si am si filmat o secventa scurta), gandul imi era la o panorama, numai ca Google mi-a luat-o inainte! Gand la gand cu bucurie! Iata si rezultatul:

Filmuletul completeaza atmosfera din fotografiile de mai sus cu imaginile in miscare si cu sunetul produs de vantul dezlantuit.


Ca o concluzie as putea spune ca acesta a fost un "Spectacol de putere", o reprezentatie impresionanta a "Mamei Natura". Ea a spus "Acesta e numai inceputul!".

Si apoi s-a dezlantuit furtuna...

vineri, 18 iulie 2014

Un vis de o zi

Despre lansare am scris cateva randuri si am selectat cateva poze pe Google Plus.
Acum am un fel de datorie. Sa scriu si despre carte. Cea de-a doua carte a Paulei Aldescu, "Un vis de o zi".

Emotii in spatele bucuriei afisate
Dupa ce mi-a fost daruita "cu drag", am fost curios in primul rand sa aflu daca este vorba de povestiri ca in "Celofan de apa" (Editura Lumen), sau de o singura actiune de la prima la ultima pagina. Cel mai bun indiciu ar fi fost cuprinsul. Pana sa deschid la pagina respectiva, cumva gandul mi-a zburat la Jules Verne. Mai exact la titlurile capitolelor sale, titluri pe cate trei, patru randuri. Am gasit cuprinsul si m-am trezit diametral opus fata de Jules Verne, dar m-am lamurit: Capitolul I, ... Capitolul VIII. O singura actiune!

Cititori in asteptarea unui autograf
Am inceput lectura si asteptam sa o regasesc pe Dunia, dar numai trei cuvinte au facut legatura cu ea: bezmetic, marlan si cearsafuri.
Marlanul e un comentator de pe blog, nu prin numele de utilizator, ci prin cuvintele folosite.
Despre cearsafuri nu sunt foarte sigur daca nu cumva era vorba de asternuturi...
Bezmetic are un sens energetic.


Pentru ca am fost curios in legatura cu stilul abordat, am continuat lectura descrierii felului de a fi al unor tineri studenti ai zilelor noastre, sau ai unor zile din ani de putin timp incheiati. Am remarcat atitudini si limbaj ce nu imi sunt familiare.

Autoarea in centrul atentiei
M-am incurcat la un moment dat in relativ putinele personaje importante ale cartii, dar asta am pus-o pe seama pauzei de vreo doua, trei zile a lecturarii sale.

Prezentarea cartii
Am urmarit slalomul de cativa ani si de cativa barbati ai Petrei, dar si indoielile si ambitiile ei de pastrare nealterata a personalitatii sale. Sau cel putin o modificare controlata. Astfel spre final am descoperit o postare importanta a Duniei, cea din Dublin cu James Joyce: "Tu ce ai facut, Petra?".

As raspunde eu in locul ei (cel putin in acest spatiu care imi apartine), si as zice ca a evoluat! Evolutia scriitoriceasca este evidenta!

Finalul, sau mai exact o abordare psihanalitica spre finalul cartii, este partea care mi-a placut cel mai mult!

In versuri despre proza proaspat lansata
Nu voi dezvalui aici mai mult, dar va invit la lectura!

Felicitari pentru carte, Paula Aldescu!
Felicitari pentru stransa colaborare cu Dunia!


miercuri, 9 iulie 2014

Podul de pe Raul Kwai - o analogie

Podul de pe raul Kwai. Un film cu multe premii Oscar castigate (sapte mai exact), un film care m-a impresionat in copilarie (cu siguranta forma particulara a podului face parte din amintirile acelei prime vizionari), un film de care mi-am amintit in urma cu vreun an. La vremea respectiva am pus pe blog cateva citate si o secventa in interpretarea lui Sir Alec Guinness. Zilele trecute a fost redifuzat pe un canal de televiziune, dar pentru ca nu l-am prins de la inceput, mi-am propus sa il urmaresc in liniste de pe DVD.



Am gasit momentul oportun si, cu toate ca nu eram la prima vizionare, iar actiunea imi era relativ proaspata in memorie, am constatat ca de aceasta data il vedeam parca cu alti ochi. Asa a si fost! Si am continuat sa il urmaresc cu acest gand. Am observat din nou atat diferentele dintre cultura japoneza si cea occidentala, cat si intre educatia de la jumatatea secolului trecut si cea din zilele noastre. Asta la modul general.

Intr-un mod mai putin general, dar mai mult decat particular, am identificat o analogie intre actiunea si evenimentele din film, si situatia actuala din cea mai mare companie producatoare de energie electrica din Romania. Aceasta din urma (compania, nu tara) se afla in insolventa.

Am facut un exercitiu de imaginatie. Compania care trebuie scoasa din insolventa este podul ce trebuie realizat. Colonelul Saito este administratorul judiciar. Englezii, condusi de colonelul Nicholson, sunt specialistii companiei.

Saito are obiective clare, dar oamenii pe care se bazeaza nu au experienta necesara, iar termenul de finalizare a proiectului pare sa nu poata fi respectat. Englezii vin cu solutia si reusesc nu numai sa negocieze cu Saito, dar sa si duca la bun sfarsit proiectul.

Frumos, nu? Frumos, dar filmul nu s-a terminat!

Ceea ce nu stiau nici unii, nici altii, e ca trupele speciale trebuiau sa detoneze podul in ziua inaugurarii sale. E interesant, de dragul analogiei, ca trupele speciale erau alcatuite din membri din diverse tari, deci aveau un caracter international. Tot pentru analogie, trebuie mentionat ca in trenul ce avea sa treaca peste faimosul pod pentru inaugurarea sa, aveau sa se afle oficialitati din tabara lui Saito.

Dupa finalul de mai sus (cel frumos), evenimentele capata o turnura neasteptata pentru cei implicati in proiect.

Pentru ca asta nu e o recenzie de film, voi dezvalui finalul: atat Saito, cat si Nicholson mor. Ba, mai mult, chiar Nicholson e cel care in cadere (ranit mortal de un proiectil) detoneaza incarcatura exploziva! Saito moare cateva momente inaintea sa!


Cine e castigatorul din film? Saito? Nicholson? Nu! Trupele speciale!

Si cum de fiecare data cand discut pe aceasta tema imi amintesc de Company Men, nu pot ca tocmai acum sa nu il mentionez!

Sunt curios daca de aceasta turnura din finalul filmului va avea parte si producatorul de energie. Pastrand proportiile, desigur!

Personal cred ca da. Poate doar noua situatie energetica europeana sa schimbe situatia!

duminică, 11 mai 2014

Expozitie de fotografie

Astazi, 10 mai 2014, ora 16:00, a avut loc vernisajul expozitiei de fotografie a Consiliului Fotografilor Drobeta Turnu Severin la Castelul de apa, cunoscut recent si sub numele de Castelul Artelor.

Iulia Midus este una dintre expozante, facandu-ma astfel un tata mandru de fiica sa! :-)

Felicitari tuturor fotografilor!

Fotografiile intitulate Close si Summer Feeling sunt doua dintre cele patru fotografii expuse, ele fiind disponibile pe contul ei de pe 500px.

Sunteti in trecere prin Drobeta Turnu Severin in luna mai? O vizita la Castelul de apa va va dezvalui nu numai expozitia mentionata, ci si altele interesante, dar si o minunata panorama a orasului!

Incantati-va privirea!


Afis
Iulia intampinand un vizitator.

Impreuna cu prietenele

Inconjurata de vizitatori

Sustinatori



Afise


luni, 21 aprilie 2014

Energia si Pamantul

Sistemele energetice nu au ajuns la dimensiuni continentale din megalomanie! Acestea s-au dezvoltat in mod natural pe baza cresterii cererii de energie.

Centrala nucleara in Franta.
Dezvoltarea s-a realizat avand in vedere evolutia tehnica si necesitatea de a produce cat mai avantajos, eficient si economic energia solicitata de consumatori. Astfel agregatele energetice au devenit din ce in ce mai mari si din ce in ce mai eficiente si mai fiabile.

Termocentrala Battersea  din Londra (cladirea intunecata cu 4 turnuri din fundal)
Odata cu cresterea si extinderea retelelor electrice a crescut si pretentia consumatorilor vis-a-vis de calitatea energiei electrice, iar sistemele au fost nevoite sa tina pasul si din acest punct de vedere.

Acoperis fotovoltaic in Germania
Aceasta s-ar traduce prin faptul ca producerea energiei electrice in unitati numeroase dar de capacitate individuala redusa si randamente mici, in locul producerii cu ajutorul unor grupuri energetice mari cu randamente ridicate, va avea efecte negative in factura de electricitate!

Un soare muribund si o retea electrica in Belgia
Energia obtinuta din surse regenerabile trebuie sa fie bine venita din punct de vedere al mediului, dar este bine ca ea sa fie utilizata in zone indepartate ale retelelor si sistemelor electrice, utilizate punctual.

Centrala nucleara in Germania
La un moment dat ne vom trezi intr-o padure de eoliene cand nu se va simti nici o adiere de vant! Ne vom plimba printre campuri de panouri fotovoltaice in zile intunecate. Si asta cand vom fi renuntat la sursele conventionale de energie!

Turbine eoliene in Austria
Ne vom aminti atunci de Ziua Pamantului sau de Ora Pamantului!
Resursele, fie ele conventionale sau nu, regenerabile sau nu, trebuie utilizate rational!

Apus... energetic
Ziua Pamantului trebuie sa fie in fiecare zi, iar Ora Pamantului trebuie sa fie in fiecare ora!

Barajul Mooserboden, Kaprun, Austria
Toate fotografiile (c) Mihai Midus

luni, 14 aprilie 2014

Dimineata pe drum

Uneori, dimineata, drumul de la serviciu spre casa (adica pe aceeasi directie, dar in sens invers fata de cei ce se indreapta spre serviciu) ne ofera niste rasarituri de soare minunate!

In aceasta dimineata turnurile de racire ale termocentralei orasului au facut echipa buna cu rasaritul si ne-au trimis in Australia; as putea sa jur ca strutul din imagine se uita totusi in directia gresita: era cu spatele spre casa!


Un fel de Fata Morgana a cerurilor s-a jucat putin cu capul strutului si l-a scos din pamant in partea stanga a imaginii oferite pe cer.

Dupa vreo doi kilometri strutul si-a aranjat podoaba capilara si si-a etalat niste pene in vant.


Nu stiu insa ce-o fi cu "rulota" din urma sa... Vreo idee? ;-)

marți, 8 aprilie 2014

Zice lumea

Pe modelul "Zice Dunia", iata mai jos o frantura de conversatie prinsa din zbor pe strada:
-- Sarbii nu platesc in ban de-al nostru.
-- Platesc in "Eur" de-al lor, si ala e mai pacatos ca al nostru!
Conversatia a avut loc pe strazile din Drobeta Turnu Severin. Se pare ca lipsa unei piete a muncii in municipiul de pe Dunare este compensata, echilibrata de o oferta pe malul drept al ei, in zona orasului mult mai mic Kladovo (Cladova) din Republica Serbia.

"Eur"-ul lor se numeste Dinar (RSD), iar un curs valutar indica un schimb de circa 3,86 lei pentru 100 dinari, sau 1 dinar pentru 4 bani. Dinarul este echivalentul leului, iar subdiviziunea dinarului sarbesc este paraua (1 dinar = 100 para). Din cauza valorii extrem de mici, aceasta nu este in circulatie (exista doar o moneda de 50 para).

O fi dinarul mai "pacatos", sau asa slabut pe langa leu, dar poate ca va reusi sa adauge valoare, ceea ce va insemna de fapt o moneda mai puternica!


miercuri, 2 aprilie 2014

Bicicleta

Ieri m-am bucurat sa vad ca cineva a luat initiativa rezolvarii locurilor de parcare pentru biciclete intr-un oras cu peste o suta de mii de locuitori. Olandezii vor fi de-a dreptul invidiosi pe ideea romanului! E atat de simpla, iar locul atat de vizibil, incat chiar e curios cum de nu s-a gandit nimeni pana acum la aceasta rezolvare!

Urmeaza rezolvarea problemei locurilor de parcare pentru masini (mai ales pentru localitatea cu cele mai multe masini pe cap de locuitor din tara)!

Pana atunci am testat soneria bicicletei vecinului de fiecare data cand am trecut pe la langa bicicleta!

Muzica celor de la Queen (Bicycle Race) precede imaginile inedite (incercati sa ignorati calitatea slaba a imaginilor)! ;-) Am ales un videoclip pe masura! :-)









vineri, 21 martie 2014

Mentalitate si Relatii

Zilele trecute am facut un comentariu pe blogul dlui. Lucian Mindruta si m-am gandit ca i-ar sta bine si pe blogul meu. Asa ca iata aici un extras. De fapt nu este doar un comentariu in jurul unei idei, ci mai multe, dar toate legate de o singura postare: "Intre Plesu si Gadea".



Prima idee este legate de relatia angajat - angajator.
Cat despre legatura care se stabileste intre lucrator (angajat, colaborator…) si o institutie sau o firma, legatura intarita mai ales cand lucratorul e pasionat, pune suflet in ceea ce face, ei bine, ruperea legaturii e dureroasa fara doar si poate!
Aud in ultima vreme de tineri capabili ce nu prind bine radacini la o firma ca pleaca la o alta pe mai multi bani (pentru ca totul se rezuma la bani) si ma gandesc ca acest fel de volatilitate nu este benefic pentru firme. Sau poate ca nu isi pune nimeni problema ca o firma trebuie sa (mai) aiba traditie!
** “Established 1771″ (UCM Resita – poate nu e cel mai fericit exemplu, dar asta nu inseamna ca nu a fost infiintata in 1771),
UCMR
UCM Resita
** “Infiintata in 1642″ (Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi / Academia Domneasca de la Iasi),
** “Since 1878″ (The New York Label & Box Works)
Cum sa mai pastrezi "know-how"-ul in firma daca exista acest du-te-vino de personal?
Si dupa ce te atasezi si vrei tu, lucrator, binele firmei, constati ca reprezentantii firmei vor binele individual, nu neaparat pe cel al firmei, desi acestea doua ar trebui sa fie mana-n mana…

Apoi am "deviat" un pic spre general, vorbind despre felul cum vad eu degradarea mentalului societatii din cauza situatiei istorice in care s-a aflat tara noastra (a romanilor, indiferent cum s-a chemat tara sau regiunea in care au locuit, dar in general a celor aflati pe teritoriul Romaniei asa cum o stim noi astazi) pe vremea otomanilor si a comunismului. Atentie! Nu a fost decat un comunism declarativ! Ceea ce a fost in Romania nu a fost comunism! A fost totalitarism, heirupism... orice altceva! Nici macar socialism! Un termen mai potrivit pentru societatea romaneasca dintre 1945 si 1989 ar fi cel de "societate distopica". Am scris tangential despre asta pe blogul de film, lar postarea "Never Let Me Go", un film trist, cutremurator, un film care lasa un gust amar...
Mentalul si moralul nostru (vorbesc la modul general) vor reveni pe un fagas normal sau in limite decente doar daca ne dorim asta cu adevarat dupa o perioada de timp egala cu durata tuturor perioadelor din istorie care au avut un efect de degradare morala a romanilor (as zice ca de la patrunderea otomanilor la nord de Dunare).
Dunarea

duminică, 9 martie 2014

Omul umbra - Samuel Dashiell Hammett

Tocmai am terminat lectura romanului "Omul umbra" de Samuel Dashiell Hammett, autorul faimosului roman "Soimul maltez".

Ecranizarea "Omului umbra" (The Thin Man, 1934), cu William Powell si Myrna Loy, apartine regizorului W.S. Van Dyke.

Filmul "Soimul maltez" (The Maltese Falcon), ecranizat in 1941, l-a avut ca regizor pe John Huston, iar ca actori principali pe Humphrey Bogart si Mary Astor.

Revenind la Omul umbra, iata cateva citate care mi-au atrasa atentia.
Indiferent ce parere ai, intotdeauna poti gasi pe altcineva care sa fie pe aceeasi lungime de unda.
Cred ca ma placi cu adevarat, altfel n-ai fi atat de nesuferit mereu.
Esti la fel ca toti ceilalti: unii te plac, altii nu, iar unii nici una, nici alta.
Cand crimele sunt comise matematic, le poti rezolva si tu matematic. Insa majoritatea lor nu sunt asa si asta n-a fost.
Ca o concluzie a romanului Omul Umbra:
Crima nu schimba viata nimanui, in afara de a celui ucis si uneori a ucigasului.

O zi cenusie.

In urma cu vreo doua zile am fost intr-o scurta "drumetie" cu masina, impreuna cu fiica mea, in comuna Malovăţ, in apropiere de orasul nostru.

Fiica mea.
La vreo 15 km de oras, am oprit acolo unde soseaua destul de bine intretinuta ne-a oferit un loc numai bun pentru cateva panorame fotografice.
In apropiere de Bârda
In apropiere de Bârda
Trei frati.
Macese.
Macese.
Trebuie sa recunosc ca am fost complet nepregatit. Dupa numai cateva fotografii, am fost nevoit sa inlocuiesc bateriile. Toate cele trei perechi de rezerva erau goale, asa ca din acest moment am fost doar sofer.

Dupa inca alti 5 km, un alt loc ne-a facut sa tragem pe dreapta, iar de aceasta data am folosit telefonul mobil.
Viorele.
Vedere catre Pârlage.
Soarele s-a aratat printre nori pentru doar cateva minute.
Vedere catre Pârlage.
Soarele s-a aratat printre nori pentru doar cateva minute.
Vedere catre Pârlage.
Tânjind dupa soare.
Vedere catre Pârlage.
Vremea rece si-a lasat amprenta si asupra bateriei telefonului mobil, asa ca acesta din urma mi-a dezactivat camera foto. Puteam fi mai ghinionist de atat? Nu voi afisa aici pozele fiicei mele, exceptand doar una. Presupun ca aceasta floare este o planta carnivora. Imi poate oare spune cineva?
Planta carnivora?
Cu toate ca a fost o zi cenusie, a fost una buna! O zi buna pentru cateva poze!