vineri, 18 iulie 2014

Un vis de o zi

Despre lansare am scris cateva randuri si am selectat cateva poze pe Google Plus.
Acum am un fel de datorie. Sa scriu si despre carte. Cea de-a doua carte a Paulei Aldescu, "Un vis de o zi".

Emotii in spatele bucuriei afisate
Dupa ce mi-a fost daruita "cu drag", am fost curios in primul rand sa aflu daca este vorba de povestiri ca in "Celofan de apa" (Editura Lumen), sau de o singura actiune de la prima la ultima pagina. Cel mai bun indiciu ar fi fost cuprinsul. Pana sa deschid la pagina respectiva, cumva gandul mi-a zburat la Jules Verne. Mai exact la titlurile capitolelor sale, titluri pe cate trei, patru randuri. Am gasit cuprinsul si m-am trezit diametral opus fata de Jules Verne, dar m-am lamurit: Capitolul I, ... Capitolul VIII. O singura actiune!

Cititori in asteptarea unui autograf
Am inceput lectura si asteptam sa o regasesc pe Dunia, dar numai trei cuvinte au facut legatura cu ea: bezmetic, marlan si cearsafuri.
Marlanul e un comentator de pe blog, nu prin numele de utilizator, ci prin cuvintele folosite.
Despre cearsafuri nu sunt foarte sigur daca nu cumva era vorba de asternuturi...
Bezmetic are un sens energetic.


Pentru ca am fost curios in legatura cu stilul abordat, am continuat lectura descrierii felului de a fi al unor tineri studenti ai zilelor noastre, sau ai unor zile din ani de putin timp incheiati. Am remarcat atitudini si limbaj ce nu imi sunt familiare.

Autoarea in centrul atentiei
M-am incurcat la un moment dat in relativ putinele personaje importante ale cartii, dar asta am pus-o pe seama pauzei de vreo doua, trei zile a lecturarii sale.

Prezentarea cartii
Am urmarit slalomul de cativa ani si de cativa barbati ai Petrei, dar si indoielile si ambitiile ei de pastrare nealterata a personalitatii sale. Sau cel putin o modificare controlata. Astfel spre final am descoperit o postare importanta a Duniei, cea din Dublin cu James Joyce: "Tu ce ai facut, Petra?".

As raspunde eu in locul ei (cel putin in acest spatiu care imi apartine), si as zice ca a evoluat! Evolutia scriitoriceasca este evidenta!

Finalul, sau mai exact o abordare psihanalitica spre finalul cartii, este partea care mi-a placut cel mai mult!

In versuri despre proza proaspat lansata
Nu voi dezvalui aici mai mult, dar va invit la lectura!

Felicitari pentru carte, Paula Aldescu!
Felicitari pentru stransa colaborare cu Dunia!


miercuri, 9 iulie 2014

Podul de pe Raul Kwai - o analogie

Podul de pe raul Kwai. Un film cu multe premii Oscar castigate (sapte mai exact), un film care m-a impresionat in copilarie (cu siguranta forma particulara a podului face parte din amintirile acelei prime vizionari), un film de care mi-am amintit in urma cu vreun an. La vremea respectiva am pus pe blog cateva citate si o secventa in interpretarea lui Sir Alec Guinness. Zilele trecute a fost redifuzat pe un canal de televiziune, dar pentru ca nu l-am prins de la inceput, mi-am propus sa il urmaresc in liniste de pe DVD.



Am gasit momentul oportun si, cu toate ca nu eram la prima vizionare, iar actiunea imi era relativ proaspata in memorie, am constatat ca de aceasta data il vedeam parca cu alti ochi. Asa a si fost! Si am continuat sa il urmaresc cu acest gand. Am observat din nou atat diferentele dintre cultura japoneza si cea occidentala, cat si intre educatia de la jumatatea secolului trecut si cea din zilele noastre. Asta la modul general.

Intr-un mod mai putin general, dar mai mult decat particular, am identificat o analogie intre actiunea si evenimentele din film, si situatia actuala din cea mai mare companie producatoare de energie electrica din Romania. Aceasta din urma (compania, nu tara) se afla in insolventa.

Am facut un exercitiu de imaginatie. Compania care trebuie scoasa din insolventa este podul ce trebuie realizat. Colonelul Saito este administratorul judiciar. Englezii, condusi de colonelul Nicholson, sunt specialistii companiei.

Saito are obiective clare, dar oamenii pe care se bazeaza nu au experienta necesara, iar termenul de finalizare a proiectului pare sa nu poata fi respectat. Englezii vin cu solutia si reusesc nu numai sa negocieze cu Saito, dar sa si duca la bun sfarsit proiectul.

Frumos, nu? Frumos, dar filmul nu s-a terminat!

Ceea ce nu stiau nici unii, nici altii, e ca trupele speciale trebuiau sa detoneze podul in ziua inaugurarii sale. E interesant, de dragul analogiei, ca trupele speciale erau alcatuite din membri din diverse tari, deci aveau un caracter international. Tot pentru analogie, trebuie mentionat ca in trenul ce avea sa treaca peste faimosul pod pentru inaugurarea sa, aveau sa se afle oficialitati din tabara lui Saito.

Dupa finalul de mai sus (cel frumos), evenimentele capata o turnura neasteptata pentru cei implicati in proiect.

Pentru ca asta nu e o recenzie de film, voi dezvalui finalul: atat Saito, cat si Nicholson mor. Ba, mai mult, chiar Nicholson e cel care in cadere (ranit mortal de un proiectil) detoneaza incarcatura exploziva! Saito moare cateva momente inaintea sa!


Cine e castigatorul din film? Saito? Nicholson? Nu! Trupele speciale!

Si cum de fiecare data cand discut pe aceasta tema imi amintesc de Company Men, nu pot ca tocmai acum sa nu il mentionez!

Sunt curios daca de aceasta turnura din finalul filmului va avea parte si producatorul de energie. Pastrand proportiile, desigur!

Personal cred ca da. Poate doar noua situatie energetica europeana sa schimbe situatia!