Zilele trecute am facut un comentariu pe blogul dlui. Lucian Mindruta si m-am gandit ca i-ar sta bine si pe blogul meu. Asa ca iata aici un extras. De fapt nu este doar un comentariu in jurul unei idei, ci mai multe, dar toate legate de o singura postare: "Intre Plesu si Gadea".
Prima idee este legate de relatia angajat - angajator.
Cat despre legatura care se stabileste intre lucrator (angajat, colaborator…) si o institutie sau o firma, legatura intarita mai ales cand lucratorul e pasionat, pune suflet in ceea ce face, ei bine, ruperea legaturii e dureroasa fara doar si poate!
Aud in ultima vreme de tineri capabili ce nu prind bine radacini la o firma ca pleaca la o alta pe mai multi bani (pentru ca totul se rezuma la bani) si ma gandesc ca acest fel de volatilitate nu este benefic pentru firme. Sau poate ca nu isi pune nimeni problema ca o firma trebuie sa (mai) aiba traditie!
** “Established 1771″ (UCM Resita – poate nu e cel mai fericit exemplu, dar asta nu inseamna ca nu a fost infiintata in 1771),
** “Since 1878″ (The New York Label & Box Works)
Cum sa mai pastrezi "know-how"-ul in firma daca exista acest du-te-vino de personal?
Si dupa ce te atasezi si vrei tu, lucrator, binele firmei, constati ca reprezentantii firmei vor binele individual, nu neaparat pe cel al firmei, desi acestea doua ar trebui sa fie mana-n mana…
Apoi am "deviat" un pic spre general, vorbind despre felul cum vad eu degradarea mentalului societatii din cauza situatiei istorice in care s-a aflat tara noastra (a romanilor, indiferent cum s-a chemat tara sau regiunea in care au locuit, dar in general a celor aflati pe teritoriul Romaniei asa cum o stim noi astazi) pe vremea otomanilor si a comunismului. Atentie! Nu a fost decat un comunism declarativ! Ceea ce a fost in Romania nu a fost comunism! A fost totalitarism, heirupism... orice altceva! Nici macar socialism! Un termen mai potrivit pentru societatea romaneasca dintre 1945 si 1989 ar fi cel de "societate distopica". Am scris tangential despre asta pe blogul de film, lar postarea "Never Let Me Go", un film trist, cutremurator, un film care lasa un gust amar...
Mentalul si moralul nostru (vorbesc la modul general) vor reveni pe un fagas normal sau in limite decente doar daca ne dorim asta cu adevarat dupa o perioada de timp egala cu durata tuturor perioadelor din istorie care au avut un efect de degradare morala a romanilor (as zice ca de la patrunderea otomanilor la nord de Dunare).
Pentru un angajat dornic de afirmare, ascensiunea pe scara ierarhiei companiei este ceva firesc. Treptele, mai scunde sau mai inalte, mai inguste sau mai late, sunt urcate una cate una; uneori in ritm alert, alteori la ralanti. Cateodata urci o treapta cand te astepti mai putin, alteori astepti parca o vesnicie. O noua treapta reprezinta motive de satisfactie, de implinire profesionala, de bucurie... Uneori le poti impartasi cu prietenii, colegii sau familia, alteori pastrezi aceste sentimente si trairi doar pentru tine. Dar, indiferent cu cine sau daca o vei face, te gandesti la urmatoarea treapta, la raspunderile ce le presupune cea noua, poate la cum esti vazut de colegi sau de sefi pe noua ta pozitie...
Dar merita oare sa te zbati mai mult decat prevede fisa postului pentru compania care te plateste? Dupa ce vezi filmul Company Men, deodata privesti viitorul dintr-o cu totul alta perspectiva.
Entuziasmul realizarilor personale in cadrul firmei si pentru firma iti dau aripi. Atmosfera de lucru alaturi de oameni devotati parca e si mai plina de imboldul de a face din ce in ce mai mult, din ce in ce mai bine! Fiecare e multumit: angajatul, seful, sotia, copilul...
Dar totul se schimba cand vine vorba de actionari. Actionarii nu sunt interesati despre ce produce compania, ci de pretul actiunilor: il vor in crestere. Daca pentru asta solutia e inchiderea unor divizii, somajul catorva mii de oameni, ei bine, e cineva care va decide si se va ocupa de asta. Nu va conta nici faptul ca printre cei cateva mii de angajati devotati firmei vor fi chiar si cei ce au pus bazele firmei: pretul actiunilor trebuie sa creasca.
Bobby Walker, personajul interpretat de Ben Affleck, cu toate ca este nevoit sa paraseasca firma de pe o functie inalta, este optimist la inceput. Optimist ca isi va gasi o slujba la fel de bine platita si ca atare se comporta ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Parca si-ar cauta un loc de munca mai bun decat cel actual... Dar situatia nu e precum spera, asa ca incet, incet este nevoit sa renunte la obiceiuri, la obiecte, la sperante...
Sansa lui si a fostilor angajati vine din partea lui Gene McClary (Tommy Lee Jones), unul dintre fondatorii companiei, "eliberat" si el odata cu desfiintarea diviziei pe care o conducea. Actiunile detinute de el - caci tot la actiuni revenim - se pare ca reprezinta solutia salvatoare...
Totusi, facand abstractie de happy end-ul hollywoodian, concluzia ar fi aceea ca devotamentul fata de companie trebuie bine cantarit:
Big Business Just Cut The Wrong Guys!
PS Un citat si un gand este o postare care face referire la cea de fata. Va invit sa o cititi!
