sâmbătă, 29 octombrie 2011
Binele si raul
Citeam pe FB despre cum putem renunta la a mai vorbi de rau. De fapt era o povestioara, dar nu se dadea si o solutie. Poate nici nu se intentiona acest lucru, ci doar o atentionare asupra faptului ca se vorbeste prea mult de rau. Cred ca exista, si trebuie la urma urmei sa existe, un echilibru intre bine si rau, ca intre oricare altele in antiteza. Chiar spuneam zilele trecute ca pe masura ce noi incercam sa fim sau sa devenim mai buni, vor exista altii care vor incerca exact contrariul (nu voi discuta despre motivatia nici uneia dintre cele doua categorii de persoane). Se va mentine astfel echilibrul intre bine si rau, tot asa cum intr-un cerc, cele doua parti yin si yang vor fi mereu in armonie, iar cele doua pete de culori complementare vor fi mereu prezente pe cele doua simboluri opuse. Adica in fiecare bine exista o doza de rautate si in fiecare element rau exista si o raza de speranta, de bine... Adica nimic nu este perfect, dar asta este o tema abordata pe blogul in engleza, "Un-perfect" @ Sleepless-Bobby.Blogspot.com. Personal am incetat sa mai urmaresc si ultimul canal TV de stiri de pe care mai culegeam informatii despre ceea ce ma inconjoara. Am redescoperit filmul "la mine acasa" (cinematografele in orasul meu sunt niste palide incercari de a deveni ceea ce se numeste cinematograful secolului in care traim) si lectura, nu neaparat beletristica. Ignorarea raului nu il indeparteaza. Trebuie sa il observam, sa nu il neglijam, dar nici sa nu-l lasam sa creasca... Voi incheia cu o urare ce-mi placea sa o aud inainte de decembrie '89 la Radio Europa Libera: Sa auzim numai de bine!
miercuri, 28 septembrie 2011
Trei
De ce trebuie ca in fiecare zi de marti sa fie trei ceasuri rele? Ceea ce ma deranjeaza nu este numarul lor, ci faptul ca unele uita sa se mai opreasca! Pe vremuri ma gandeam ca cele trei ceasuri reprezinta trei evenimente neplacute din acea zi de marti... iar acele evenimente nu aveau neaparat durata de o ora. Mai apoi am constat ca uneori cele trei sunt chiar ore, nu intotdeauna consecutive! Uneori primesti un ragaz dupa unul din primele doua, astfel incat al treilea sa te loveasca cel mai puternic! Caci daca primul ar fi cel mai grozav, urmatoarele nu ar mai putea fi incluse in aceeasi categorie si nu s-ar mai respecta regula celor trei!
Mi s-a intamplat totusi sa am si un eveniment important pe primul loc, dupa care celelalte nu au mai contat! Intr-o zi de marti am plecat la drum insotit de cativa colegi. Unul dintre ei m-a atentionat sa fiu atent la radare ca e marti! I-am spus ca radarele nu reprezinta un pericol pentru mine, caci detectorul meu (am un nas lung cu miros fin) nu m-a prea lasat balta. Am circulat bine pana la o benzinarie din primul oras mare de pe traseul nostru. La pompa la care am tras masina ca sa ii fac plinul nu era combustibilul dorit, asa ca am dat in marsarier pentru a ma muta la o alta pompa. Deoarece arhitectura veche a statiei prevedea cate un stalp metalic sanatos pe acolo pe unde alte statii nici nu concep a amplasa astfel de obstacole inutile, ei bine, acesta a intrat intr-un unghi mort pentru toate cele trei oglinzi retrovizoare, asa ca l-am nimerit! Credeti ca a mai contat apoi ca mai erau inca doua ceasuri rele in acea zi? A fost unul si bun!
Astazi mi s-a confirmat si o alta posibilitate. Ziua a decurs destul de frumos pana spre dupa amiaza, atat de frumos incat nici nu mi-am dat seama ca suntem intr-o zi de marti! Asa ca aproape scapasem! Dar o astfel de superstitie, caci pana la urma vorbim de o superstitie (nu-i asa?), nu se lasa data la o parte, asa ca dupa amiaza am primi un telefon care nu numai ca mi-a stricat ceea ce mai ramasese din aceasta, ci si seara ce a urmat! Ba chiar vad ca e noapte deja si inca mai sunt influentat de acel telefon...
Sa fie oare marti doar trei ceasuri rele? Si ce sunt aceste ceasuri: evenimente sau momente? Perioade diverse sau ore? Indiferent de ce ar fi, abia astept sa treaca ziua de marti si nu ca sa se apropie weekend-ul, ci pentru a scapa mai repede de cele trei ceasuri rele!
duminică, 18 septembrie 2011
Eugenia Voda
Dupa ce am urmarit aseara un interviu (difuzat in reluare) al doamnei Eugenia Voda luat poetului Mircea Cartarescu, l-am cautat pe web cu gandul ca as putea avea norocul sa il gasesc si sa il urmaresc din nou. Ei bine, l-am gasit! Ma asteptam sa il gasesc pe vreun site ce gazduieste materiale video. Spre surprinderea mea l-am gasit chiar pe site-ul doamnei Eugenia Voda. Pe prima pagina a acestui site gasim urmatoarele cuvinte:
In plus sunt numeroase articole ale criticului de film Eugenia Voda... Nu va voi dezvalui nici un nume, ci va voi lasa pe voi sa le descoperiti pe cele ce va sunt dragi!
Bine m-ați găsit, stimați telespectatori!Veti fi surprinsi cate nume mari sunt in cele cateva categorii precum:
Deși sunt în perpetuă criză de timp, îmi complic existența cu un site! Site-ul e deocamdată la început, dar promit să-i furnizez materie, pentru cei care vor avea timpul (și mai ales timpul interior) să caute „Profesioniștii” și... Eugenia Vodă.
- arte,
- litere si filosofie,
- medicina,
- teologie!
In plus sunt numeroase articole ale criticului de film Eugenia Voda... Nu va voi dezvalui nici un nume, ci va voi lasa pe voi sa le descoperiti pe cele ce va sunt dragi!
marți, 6 septembrie 2011
Prima experienta Pink Floyd
Pe vremea cand inca mai primeam masinute, am auzit o doamna profesoara universitara povestindu-i cu mandrie mamei mele cum fiul ei, student la acea vreme, i-a spus profesorului sau, ce apostrofa un coleg: "hey, teacher: leave the kid alone!".
Ati recunoscut, probabil, unul din faimoasele versuri ale nu mai putin faimoase piese Another Brick in the Wall de pe exceptionalul album The Wall, al psihedelicei formatii rock, Pink Floyd.
Era primul meu contact cu Pink Floyd. Si inca nu venise revolutia! Aveau sa treaca ani buni pana la libertatea de exprimare (asa zisa libertate). Dar a fost atat de puternic acel prim contact (sunt tentat sa fac o analogie tehnica, dar ma abtin), incat de fiecare data cand ascult Pink Floyd ma trec fiorii sau mi se face pielea de gaina...
Coincidenta sau nu, primul album Pink Floyd pe care l-am avut a fost The Wall (inregistrat pe o caseta BASF de 90 min.)! Intre timp l-am oferit unui vecin adolescent cu gusturi muzicale in formare...
Mai poate fi o coincidenta faptul ca avatarul meu preferat este o secventa din Comfortably Numb cu Bob Geldof intr-un fotoliu? Cred ca nu!
sâmbătă, 6 august 2011
Avertisment ;-)
Ieri am primit un email prin care unul dintre "contactele" mele ma avertiza ca e periculos sa deschid un email cu un anumit subiect (aparent o actualizare de software). Deoarece contul respectiv de email il verific destul de rar, m-am gandit ca avertismentul ar putea fi tardiv. Astfel as fi putut deschide emailul cu pricina primit in contul de email utilizat mai des inainte sa fi fost pus in garda. Este putin probabil sa se fi intamplat asa ceva, dar ma gandeam la posibilitatea asta asa, in general, nu neaparat la situatia mea.
Daca utilizatorul (experimentat, as zice) citeste cu atentie titlul email-ului, isi poate da seama ca actualizarea respectiva nu se refera la un software pe care el il are instalat pe calculator. Este o aplicatie online a firmei care i-a furnizat si lui sistemul de operare. Actualizarea se face fara interventia utilizatorului, asa ca citirea email-ului este inutila, ba chiar periculoasa (dupa cum suntem avertizati).
Vazand o lista intreaga de adrese de email (am numarat peste 50, printre care multe ale unor persoane necunoscute), m-am intrebat care o fi scopul acestor mesaje? De protectia contului personal de email ar trebui sa se ocupe antivirusul, care oricum e mai prevazator decat utilizatorul calculatorului...
Cel mai probabil este ca cel ce trimite astfel de emailuri urmareste sa obtina gratuit o lista de adrese de email, pentru ca cei care le detin (listele de adrese) fie nu le dau, fie le vand. Asa ca daca ai nevoie, din diverse motive, de astfel de informatii trebuie sa platesti pentru ele. Si cum o poti face fara sa platesti? Iti avertizezi prietenii sa nu deschida un email foarte periculos care circula pe web! Este foarte probabil sa se intoarca destul de repede o lista mai stufoasa decat cea pe care a trimis-o el!
Si pentru ca vorbeam de o lunga lista de adrese de email, am mai observat ca in anumite situatii email-urile trimise unui asa numar mare de destinatari, ajung direct in folderul spam, de unde este foarte probabil sa nu fie citit, deci initiativa (laudabila, poate) de a-ti salva prietenii ajunge sa fie ignorata "din oficiu"...
Cel mai bine intr-o asemenea situatie, ar fi ca mesajul sa fie trimis fiecarui prieten in parte. Asta inseamna un consum mare de timp. La un moment dat s-ar putea chiar sa te plictisesti sa trimiti atatea mesaje... Asa e cand ai o multime de prieteni! Dar oare toti iti sunt prieteni adevarati? Pe toti vrei sa ii salvezi? Ce ar fi sa incercam sa facem o selectie? Una serioasa! Oare cu cati prieteni adevarati am ramane? Dar asta e un alt subiect, asa ca nu il dezvolt mai mult decat am facut-o deja...
In fine, cred ca cel mai adecvat comportament relativ la email-urile nesolicitate este un pic de retinere. Daca ne sunt adresate, verificam expeditorul. Daca nu il cunoastem, ignoram mesajul! Daca nu ne sunt adresate si nu cunoastem nici expeditorul, ignoram mesajul! Daca vreunul dintre mesajele de mai sus au ajuns in inbox, il declaram ca fiind spam (nesolicitat). Periodic dosarul cu mesaje tip spam sunt sterse in mod automat, dar nu se supara nimeni daca le stergem chiar noi din cand in cand.
Daca utilizatorul (experimentat, as zice) citeste cu atentie titlul email-ului, isi poate da seama ca actualizarea respectiva nu se refera la un software pe care el il are instalat pe calculator. Este o aplicatie online a firmei care i-a furnizat si lui sistemul de operare. Actualizarea se face fara interventia utilizatorului, asa ca citirea email-ului este inutila, ba chiar periculoasa (dupa cum suntem avertizati).
Vazand o lista intreaga de adrese de email (am numarat peste 50, printre care multe ale unor persoane necunoscute), m-am intrebat care o fi scopul acestor mesaje? De protectia contului personal de email ar trebui sa se ocupe antivirusul, care oricum e mai prevazator decat utilizatorul calculatorului...
Cel mai probabil este ca cel ce trimite astfel de emailuri urmareste sa obtina gratuit o lista de adrese de email, pentru ca cei care le detin (listele de adrese) fie nu le dau, fie le vand. Asa ca daca ai nevoie, din diverse motive, de astfel de informatii trebuie sa platesti pentru ele. Si cum o poti face fara sa platesti? Iti avertizezi prietenii sa nu deschida un email foarte periculos care circula pe web! Este foarte probabil sa se intoarca destul de repede o lista mai stufoasa decat cea pe care a trimis-o el!
Si pentru ca vorbeam de o lunga lista de adrese de email, am mai observat ca in anumite situatii email-urile trimise unui asa numar mare de destinatari, ajung direct in folderul spam, de unde este foarte probabil sa nu fie citit, deci initiativa (laudabila, poate) de a-ti salva prietenii ajunge sa fie ignorata "din oficiu"...
Cel mai bine intr-o asemenea situatie, ar fi ca mesajul sa fie trimis fiecarui prieten in parte. Asta inseamna un consum mare de timp. La un moment dat s-ar putea chiar sa te plictisesti sa trimiti atatea mesaje... Asa e cand ai o multime de prieteni! Dar oare toti iti sunt prieteni adevarati? Pe toti vrei sa ii salvezi? Ce ar fi sa incercam sa facem o selectie? Una serioasa! Oare cu cati prieteni adevarati am ramane? Dar asta e un alt subiect, asa ca nu il dezvolt mai mult decat am facut-o deja...
In fine, cred ca cel mai adecvat comportament relativ la email-urile nesolicitate este un pic de retinere. Daca ne sunt adresate, verificam expeditorul. Daca nu il cunoastem, ignoram mesajul! Daca nu ne sunt adresate si nu cunoastem nici expeditorul, ignoram mesajul! Daca vreunul dintre mesajele de mai sus au ajuns in inbox, il declaram ca fiind spam (nesolicitat). Periodic dosarul cu mesaje tip spam sunt sterse in mod automat, dar nu se supara nimeni daca le stergem chiar noi din cand in cand.
joi, 4 august 2011
DSPS - Sindromul fazei de somn intarziate
DSPS/D (Delayed Sleep Phase Syndrome/Disorder) - sindromul/dereglarea fazei de somn intarziate - este o dereglare/intarziere a ritmului circadian al unei persoane. Daca persoana in cauza nu are un program de respectat (scoala, serviciu), as spune ca un program de somn decalat fata de cel al majoritatii nu reprezinta o problema.
Situatia se complica doar atunci cand persoana respectiva trebuie sa se trezeasca inainte de a-si fi terminat somnul (sa spunem de 8 ore) pentru a respecta programul impus de societatea din care face parte.
Situatia se prezinta ca si cum persoana in discutie ar avea ceasul in urma cu doua (sau trei) ore si isi deruleaza viata dupa ceasul propriu.
Eu am aceasta dereglare de la sfarsitul adolescentei. Ma intreb oare daca mi-as putea regla bioritmul (ritmul circadian) mutandu-ma spre vest cu doua fusuri orare...
Una din conditiile ca ritmul sa fie circadian este ca acesta sa poata fi reglat la schimbarile de fus orar. Asa ca din acest punct de vedere se pare ca raspunsul la intrebarea mea nu mi-ar fi favorabil. Dar cum nu mi-am propus sa fac aceasta schimbare, indraznesc sa ii intreb pe cei ce eventual citesc aceasta postare si s-au confruntat cu o astfel de problema. Stiu ca probabilitatea este extrem de mica, dar nu ma costa nimic sa lansez intrebarea. Sa fie acesta motivul pentru care nu am plecat in vest pana acum? ;-)
Vorbind de probabilitati, 3 persoane din 2000 au aceasta problema. Vorbitorii de limba romana sunt in general cele 22-23 milioane de romani din tara si din diaspora, dar dintre acestia multi sunt copii, multi nu au acces la internet, iar dintre cei cu acces la internet putini sunt interesati de aceasta postare, iar in sfarsit dintre cei din urma cati sa aiba acest tip de dereglare?
In fine, chiar daca as reusi sa imi reglez bioritmul astfel incat sa ma regasesc printre ceilalti 1997 cu un ritm circadian normal, trebuie sa fac fata si unei alte provocari: dereglarea datorata muncii in schimburi/ture: SWSD (Shift Work Sleep Disorder)... Dar dupa atatia ani de lucru in ture, as spune ca nu e chiar rau! Problemele diverse raman totusi pe tapet...
Situatia se complica doar atunci cand persoana respectiva trebuie sa se trezeasca inainte de a-si fi terminat somnul (sa spunem de 8 ore) pentru a respecta programul impus de societatea din care face parte.
Situatia se prezinta ca si cum persoana in discutie ar avea ceasul in urma cu doua (sau trei) ore si isi deruleaza viata dupa ceasul propriu.
Eu am aceasta dereglare de la sfarsitul adolescentei. Ma intreb oare daca mi-as putea regla bioritmul (ritmul circadian) mutandu-ma spre vest cu doua fusuri orare...
Una din conditiile ca ritmul sa fie circadian este ca acesta sa poata fi reglat la schimbarile de fus orar. Asa ca din acest punct de vedere se pare ca raspunsul la intrebarea mea nu mi-ar fi favorabil. Dar cum nu mi-am propus sa fac aceasta schimbare, indraznesc sa ii intreb pe cei ce eventual citesc aceasta postare si s-au confruntat cu o astfel de problema. Stiu ca probabilitatea este extrem de mica, dar nu ma costa nimic sa lansez intrebarea. Sa fie acesta motivul pentru care nu am plecat in vest pana acum? ;-)
Vorbind de probabilitati, 3 persoane din 2000 au aceasta problema. Vorbitorii de limba romana sunt in general cele 22-23 milioane de romani din tara si din diaspora, dar dintre acestia multi sunt copii, multi nu au acces la internet, iar dintre cei cu acces la internet putini sunt interesati de aceasta postare, iar in sfarsit dintre cei din urma cati sa aiba acest tip de dereglare?
In fine, chiar daca as reusi sa imi reglez bioritmul astfel incat sa ma regasesc printre ceilalti 1997 cu un ritm circadian normal, trebuie sa fac fata si unei alte provocari: dereglarea datorata muncii in schimburi/ture: SWSD (Shift Work Sleep Disorder)... Dar dupa atatia ani de lucru in ture, as spune ca nu e chiar rau! Problemele diverse raman totusi pe tapet...
vineri, 29 iulie 2011
Saltul in gol...
"Saltul in gol e impotriva naturii omului." - Clive Cussler, Aurul incasilor.
Probabil ca natura omului tine de urcus, de ascensiune, de cucerirea piscurilor montane... Dar dupa ce ai cucerit un varf, ce urmeaza? Poate un varf mai inalt ar fi raspunsul. Dar un varf mai inalt nu este neaparat adiacent varfului recent cucerit. Asta ce inseamna? Trebuie sa coboram poteci care ne duc spre valea dintre cele doua varfuri in cazul in care acestea fac parte din acelasi lant muntos. Daca tinta e mai indepartata vor fi cu siguranta mai multe pante, vai, rauri, poteci si chiar obstacole neprevazute de strabatut. Poate ca vor fi si zone mai putin interesante sau poate zone mai periculoase, dar nicidecum la fel de tentante sau spectaculoase ca destinatia urmatoare.
Este de asemenea posibil ca urmatorul pisc sa nu fie la fel de inalt ca cel pe care vrem sa il parasim din diverse motive. Totusi, ciar daca o altitudine mai mica nu ofera o perspectiva la fel de buna ca cea anterioara, reprezinta poate un loc mai potrivit unei noi stari de spirit care, poate, este indusa sau data de experienta acumulata in urma ascensiunilor precedente, sau, de ce nu, de trecerea timpului...
Indiferent de tinta, exista totusi o limita: cel mai inalt pisc. Ma intreb, oare, dupa acesta, ce mai urmeaza? Sa fie unul mai mic si mai confortabil? Inseamna ca viata noastra nu are un trend ascendent (oscilant, dar ascendent in ansamblu)? Sau trebuie sa ne planificam traseul astfel incat spre "apus" sa cucerim cel mai inalt munte? Dar cand e apusul? Si care este cel mai inalt "munte"?
Probabil ca natura omului tine de urcus, de ascensiune, de cucerirea piscurilor montane... Dar dupa ce ai cucerit un varf, ce urmeaza? Poate un varf mai inalt ar fi raspunsul. Dar un varf mai inalt nu este neaparat adiacent varfului recent cucerit. Asta ce inseamna? Trebuie sa coboram poteci care ne duc spre valea dintre cele doua varfuri in cazul in care acestea fac parte din acelasi lant muntos. Daca tinta e mai indepartata vor fi cu siguranta mai multe pante, vai, rauri, poteci si chiar obstacole neprevazute de strabatut. Poate ca vor fi si zone mai putin interesante sau poate zone mai periculoase, dar nicidecum la fel de tentante sau spectaculoase ca destinatia urmatoare.
Este de asemenea posibil ca urmatorul pisc sa nu fie la fel de inalt ca cel pe care vrem sa il parasim din diverse motive. Totusi, ciar daca o altitudine mai mica nu ofera o perspectiva la fel de buna ca cea anterioara, reprezinta poate un loc mai potrivit unei noi stari de spirit care, poate, este indusa sau data de experienta acumulata in urma ascensiunilor precedente, sau, de ce nu, de trecerea timpului...
Indiferent de tinta, exista totusi o limita: cel mai inalt pisc. Ma intreb, oare, dupa acesta, ce mai urmeaza? Sa fie unul mai mic si mai confortabil? Inseamna ca viata noastra nu are un trend ascendent (oscilant, dar ascendent in ansamblu)? Sau trebuie sa ne planificam traseul astfel incat spre "apus" sa cucerim cel mai inalt munte? Dar cand e apusul? Si care este cel mai inalt "munte"?
marți, 19 iulie 2011
Shangri-La - citate
Nu ai cum sa stii si nici sa analizezi ce este iubirea, nu poti decat sa o traiesti!
Nici o inima nu se cucereste prin asalt!
Adevarata inteligenta este un exercitiu de sinapsa; consta in a face cu indrazneala legaturi intre fapte. In multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiati unul de altul, nu au nevoie decat sa-si creeze o punte care sa-i uneasca pentru a scoate la lumina concluzii noi, surprinzatoare.
Juliu Murillo - "Shangri-La. Crucea de sub Antarctica"
Nici o inima nu se cucereste prin asalt!
Adevarata inteligenta este un exercitiu de sinapsa; consta in a face cu indrazneala legaturi intre fapte. In multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiati unul de altul, nu au nevoie decat sa-si creeze o punte care sa-i uneasca pentru a scoate la lumina concluzii noi, surprinzatoare.
Juliu Murillo - "Shangri-La. Crucea de sub Antarctica"
Schimbul de noapte
De curand mi s-a sugerat sa incep sa scriu proza scurta. Si asta pentru ca ma intinsesem prea mult in a-mi spune pasul intr-o anumita problema. Dandu-mi seama ca spatiul respectiv nu era potrivit (ca dimensiune) pentru romane - nici macar pentru proza scurta - am concluzionat rapid ceea ce aveam de spus, urmand apoi sa primesc sugestia mentionata. Probabil ca respectiva prsoana a fost bine intentionata, dar chiar si acest gen literar presupune o anumita inclinare catre literatura, o anumita tehnica, un anumit stil si, nu in cele din urma, se presupune ca trebuie sa ai ceva de spus.
Ei bine, nu sunt sigur ca vreau sa ma ocup de proza scurta (cel putin din motivele de mai sus), dar acum nu am somn. Sunt in concediu, dar de peste opt ani lucrez in ture, sau schimburi cum le numesc unii. Turele noastre au o succesiune bine stabilita. Exista chiar si un coleg care, de fiecare data cand unul dintre noi este in concediu, in delegatie, sau are o anumita problema care il tine departe de serviciu, ii preia tura. Cand cel plecat se intoarce, revine in tura sa, urmand sa efectueze in continuare acelasi ciclu de ture.
Asa cum spuneam, sunt in concediu si acum, daca as fi fost la serviciu, as fi fost in tura de noapte. Cum organismul meu a "simtit" si s-a adaptat ritmului turei mele, acesta isi continua mersul, nestingherit de faptul ca la sfarsitul anului trecut, conform politicii firmei la care lucrez, mi-am programat o parte din concediul de odihna din acest an la sfarsitul lunii iunie...
In urma cu ceva timp ma aflam intr-o situatie similara (numai ca nu eram in concediu) si, pentru ca m-am gandit la insomnie, am apelat la internet, cea mai rapida sursa de informatii pentru a ma documenta despre acest subiect. Am spus "cea mai rapida sursa", nu cea mai veridica. Din legatura in legatura (ar trebui sa folosesc termenul link) am ajuns la termenul englezesc pentru ceea ce cred ca patesc eu acum si anume "shift work sleep disorder" (SWSD), adica dereglari ale somnului (sau insomnii) cauzate de lucrul in ture. Aceasta dereglare nu a fost indeajuns studiata nici macar in State, acolo unde se efectueaza tot felul de experimente, studii si cercetari. Analizele s-au concentrat pe cei ce lucreaza cate 4 sau 5 nopti consecutiv. Dintre concluziile studiilor am retinut faptul ca cei ce lucreaza in schimburi pot deveni irascibili (nu incercati sa ma verificati). Existau si cateva propuneri de remediere a acestei dereglari, sau a acestui tip particular de insomnie, dar acestea nu sunt solutii practice, astfel ca nici macar nu le voi mentiona.
Unul dintre colegii mei cu vechime mult mai mare decat a mea a precizat ca un dezavantaj al lucrului in ture este socializarea, mai exact ruperea relatiilor cu prietenii datorita faptului ca sfarsiturile de saptamana sau dupa amiezele, cand exista posibilitatea intalnirilor cu acestia, sunt ocupate de ture...
Un alt coleg mi-a spus ca si-a pierdut rabdarea de a mai citi asa cum o facea inainte de a lucra in ture. Mi-a confirmat ca nu sunt singurul.
Lucrul in ture intr-un sistem cu un regim "semi-militarizat", cum este numit de unii sistemul din care face parte si firma la care lucrez, un sistem cu o ierarhie bine pusa la punct si in care dispozitiile se executa imediat ce au fost primite, dupa care se confirma efectuarea lor, mi-a schimbat oarecum si viata particulara. Astfel, daca imi spui ca maine ne vom intalni, sau ma vei suna la o anumita ora, iar dupa doua-trei minute nu ai aparut sau nu ai sunat, atunci incep sa imi pierd rabdarea... Prea multa disciplina nu e buna. Poate doar in armata...
Nu vreau sa se inteleaga ca nu imi place sa lucrez in ture! Pentru mine acest regim constituie un avantaj pentru ca inca din adolescenta preferam sa ma culc mai tarziu decat cei de varsta mea. De fapt nu as numi-o preferinta. Pur si simplu adormeam mai tarziu. Cu timpul aceasta ora de somn a inceput sa devina obisnuinta pentru organismul meu, astfel incat acum singurele ture care ma deranjeaza sunt cele de dimineata. Asta pentru ca doar doua zile din zece trebuie sa ma trezesc devreme in situatia in care in celelalte opt ma trezesc fara alarma de la ceas. Mai mult, in alte doua dimineti, cand lumea pleaca la serviciu, eu ajung acasa si, tacticos imi iau pijamaua si ma culc! Dorm exact opt ore cat a durat tura de noapte. Cum dupa opt ore de somn urmeaza saisprezece ore care sa completeze "ziua" de douazeci si patru de ore, faceti un calcul sa vedeti cam cand ar trebui sa ma culc din nou! Dupa doua astfel de zile bioritmul este complet dereglat si lucratorul in ture incearca sa revina cu el la "normal". Mult succes! i-as spune, dar dupa ce se va chinui vreo cateva zile va trebui sa o ia de la inceput, asa ca mai bine nu mai regleaza nimic! Acesta este si motivul pentru care eu niciodata nu am incercat sa ma fortez sa adorm atunci cand nu imi este somn (desi pentru cel ce nu lucreaza in ture ar fi ora obisnuita de somn).
Deoarece nu am analizat, si nici nu o voi face, modul in care colegii suporta lucrul in ture, nu pot spune decat ca unul dintre "somniferele" mele este internetul. Daca va ajuta in vreun fel aceasta informatie, nu pot decat sa ma bucur! Si pentru ca am folosit aceasta modalitate de exprimare "nu pot decat sa ma bucur", vreau sa precizez ca unii au fost deranjati cand am folosit-o, dar va asigur ca este utilizata ca atare, fara nici o intentie de a leza sentimentele cuiva!
Si ca sa inchei, voi aminti ceea ce a spus un fost coleg de facultate care a ocupat o functie similara in tura si care a renuntat dupa doar cativa ani (circa cinci ani): m-am gandit inainte de toate la sanatatea mea!
Ei bine, nu sunt sigur ca vreau sa ma ocup de proza scurta (cel putin din motivele de mai sus), dar acum nu am somn. Sunt in concediu, dar de peste opt ani lucrez in ture, sau schimburi cum le numesc unii. Turele noastre au o succesiune bine stabilita. Exista chiar si un coleg care, de fiecare data cand unul dintre noi este in concediu, in delegatie, sau are o anumita problema care il tine departe de serviciu, ii preia tura. Cand cel plecat se intoarce, revine in tura sa, urmand sa efectueze in continuare acelasi ciclu de ture.
Asa cum spuneam, sunt in concediu si acum, daca as fi fost la serviciu, as fi fost in tura de noapte. Cum organismul meu a "simtit" si s-a adaptat ritmului turei mele, acesta isi continua mersul, nestingherit de faptul ca la sfarsitul anului trecut, conform politicii firmei la care lucrez, mi-am programat o parte din concediul de odihna din acest an la sfarsitul lunii iunie...
In urma cu ceva timp ma aflam intr-o situatie similara (numai ca nu eram in concediu) si, pentru ca m-am gandit la insomnie, am apelat la internet, cea mai rapida sursa de informatii pentru a ma documenta despre acest subiect. Am spus "cea mai rapida sursa", nu cea mai veridica. Din legatura in legatura (ar trebui sa folosesc termenul link) am ajuns la termenul englezesc pentru ceea ce cred ca patesc eu acum si anume "shift work sleep disorder" (SWSD), adica dereglari ale somnului (sau insomnii) cauzate de lucrul in ture. Aceasta dereglare nu a fost indeajuns studiata nici macar in State, acolo unde se efectueaza tot felul de experimente, studii si cercetari. Analizele s-au concentrat pe cei ce lucreaza cate 4 sau 5 nopti consecutiv. Dintre concluziile studiilor am retinut faptul ca cei ce lucreaza in schimburi pot deveni irascibili (nu incercati sa ma verificati). Existau si cateva propuneri de remediere a acestei dereglari, sau a acestui tip particular de insomnie, dar acestea nu sunt solutii practice, astfel ca nici macar nu le voi mentiona.
Unul dintre colegii mei cu vechime mult mai mare decat a mea a precizat ca un dezavantaj al lucrului in ture este socializarea, mai exact ruperea relatiilor cu prietenii datorita faptului ca sfarsiturile de saptamana sau dupa amiezele, cand exista posibilitatea intalnirilor cu acestia, sunt ocupate de ture...
Un alt coleg mi-a spus ca si-a pierdut rabdarea de a mai citi asa cum o facea inainte de a lucra in ture. Mi-a confirmat ca nu sunt singurul.
Lucrul in ture intr-un sistem cu un regim "semi-militarizat", cum este numit de unii sistemul din care face parte si firma la care lucrez, un sistem cu o ierarhie bine pusa la punct si in care dispozitiile se executa imediat ce au fost primite, dupa care se confirma efectuarea lor, mi-a schimbat oarecum si viata particulara. Astfel, daca imi spui ca maine ne vom intalni, sau ma vei suna la o anumita ora, iar dupa doua-trei minute nu ai aparut sau nu ai sunat, atunci incep sa imi pierd rabdarea... Prea multa disciplina nu e buna. Poate doar in armata...
Nu vreau sa se inteleaga ca nu imi place sa lucrez in ture! Pentru mine acest regim constituie un avantaj pentru ca inca din adolescenta preferam sa ma culc mai tarziu decat cei de varsta mea. De fapt nu as numi-o preferinta. Pur si simplu adormeam mai tarziu. Cu timpul aceasta ora de somn a inceput sa devina obisnuinta pentru organismul meu, astfel incat acum singurele ture care ma deranjeaza sunt cele de dimineata. Asta pentru ca doar doua zile din zece trebuie sa ma trezesc devreme in situatia in care in celelalte opt ma trezesc fara alarma de la ceas. Mai mult, in alte doua dimineti, cand lumea pleaca la serviciu, eu ajung acasa si, tacticos imi iau pijamaua si ma culc! Dorm exact opt ore cat a durat tura de noapte. Cum dupa opt ore de somn urmeaza saisprezece ore care sa completeze "ziua" de douazeci si patru de ore, faceti un calcul sa vedeti cam cand ar trebui sa ma culc din nou! Dupa doua astfel de zile bioritmul este complet dereglat si lucratorul in ture incearca sa revina cu el la "normal". Mult succes! i-as spune, dar dupa ce se va chinui vreo cateva zile va trebui sa o ia de la inceput, asa ca mai bine nu mai regleaza nimic! Acesta este si motivul pentru care eu niciodata nu am incercat sa ma fortez sa adorm atunci cand nu imi este somn (desi pentru cel ce nu lucreaza in ture ar fi ora obisnuita de somn).
Deoarece nu am analizat, si nici nu o voi face, modul in care colegii suporta lucrul in ture, nu pot spune decat ca unul dintre "somniferele" mele este internetul. Daca va ajuta in vreun fel aceasta informatie, nu pot decat sa ma bucur! Si pentru ca am folosit aceasta modalitate de exprimare "nu pot decat sa ma bucur", vreau sa precizez ca unii au fost deranjati cand am folosit-o, dar va asigur ca este utilizata ca atare, fara nici o intentie de a leza sentimentele cuiva!
Si ca sa inchei, voi aminti ceea ce a spus un fost coleg de facultate care a ocupat o functie similara in tura si care a renuntat dupa doar cativa ani (circa cinci ani): m-am gandit inainte de toate la sanatatea mea!
Shangri-La. Crucea de sub Antarctica
De mult timp nu a reusit un roman sa ma captiveze asa cum a reusit "Shangri-La. Crucea de sub Antarctica". Autorul exploateaza o bresa a informatiilor finalului celui de-al doilea razboi mondial (sau o pastrare a unor acestora cu eticheta "top secret"), explicand unele evenimente ale istoriei contemporane privite dintr-o alta perspectiva: nu pasim pe apa nu pentru ca stim ca ne vom scufunda, ci pentru ca asa am fost invatati! El reuseste sa asambleze si sa dezvaluie un puzzle naucitor despre personajele ce par a conduce destinele acestei planete, membri ai organizatiei Ultima Thule. Pentru ca actiunea se desfasoara uneori contra cronometru (unuia dintre protagonisti sugerandu-i-se la un moment dat sa isi schimbe ceasul elvetian pentru ca ii ramanea in urma), dar o parte dintre personaje sunt fosti participanti ai unor evenimente mai putin cunoscute de la sfarsitul ultimei conflagratii mondiale, Julio Murillo ne poarta din Germania in Statele Unite, din Franta in Spania si din Marea Britanie in Antarctica. Acesta reuseste sa tina cititorul cu sufletul la gura iar, cand lucrurile par a se indrepta pe un fagas normal, o noua rasturnare de situatie necesita noi dezvaluiri, noi informatii pentru completarea puzzle-ului ce devine din ce in ce mai complicat, dar totusi mai bine conturat. Sa fie oare omenirea in drum spre un nou razboi mondial, unul pentru resursele de energie sau pur si simplu unul pentru apa? Finalul pare fericit... dar Murillo nu este un regizor hollywoodian, ci laureat al Premiului pentru Roman Istoric Alfonso al X-lea!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)