Ne grabim. De ce? Ca sa terminam mai repede ceea ce avem de facut. De ce? Ca sa castigam timp. Pentru ce? Ca sa putem face si alte lucruri. Le facem si pe acestea. Ne-am facut timp si pentru ele. Au intrat deja in programul nostru.
Acum iteram. Ne grabim din nou. Terminam la timp ceea ce aveam de facut. Terminam ceea ce aveam de facut si terminam si “alte lucruri”. Dar le-am facut cu o viteza mai mare, pentru ca din nou ne-am grabit. Noul program ne permite sa facem si alte lucruri.
Pana cand putem itera si reitera? Si pentru ce? Dintre toate lucrurile pe care le facem in plus, care ne sunt cu adevarat utile? Facem atat de multe lucruri incat nu mai avem timp pentru sine. Fiecare are aceeasi problema, iar noi toti formam un ansamblu. Daca fiecare dintre noi nu are timp pentru sine, atunci aceeasi problema o are ansamblul. Adaugam valoare unor lucruri, dar nu ne mai ramane timp sa adaugam valoare propriilor persoane? Probabil ca nu. Si daca nu mai avem timp pentru noi, cu siguranta nu avem timp nici pentru ceilalti.
Secolul vitezei a trecut! Viteza ne-a ramas. Dar parca am ramas “in priza”. Daca ne vom deconecta, unde vom ajunge? Ne vom intoarce in timp si vom reveni la programul initial? Ne vom putea adapta la conditiile initiale? Vom reusi sa ne acordam si noua un pic de timp? Sau mai mult timp...
Sper sa ne ramana timp macar de o discutie la o cafea...
