Cer de august

In urma cu aproape un an, am avut sansa sa prind atat in imagini, cat si in film (ceea ce este ceva mai rar pentru mine), un cer absolut magnific. Am si scris la scurt timp cateva randuri pe care le-am alaturat pozelor din postarea Seara de sfarsit de august.

In luna august a acestui an am surprins cativa nori interesanti, dar nici pe departe ca cei de anul trecut. Judecand dupa pozele de mai jos si cele din postarea mentionata anterior, sunteti de acord cu parerea exprimata in fraza anterioara?

Nota: postarea va avea parte de actualizari pe parcursul lunii august, asa ca vizitele ulterioare va vor putea dezvalui noi poze.

Tovarășe, domnule, cetățene... â? î?

Unul dintre bunicii mei a fost dentist. Tehnician dentar. La un moment dat a avut o problemă la o măsea, dar, ca orice meseriaș care se respectă, nu s-a îngrijit de propria-i problemă. A așteptat să îi treacă, dar problema, dimpotrivă, s-a agravat. Și asta atât de mult, încât a ajuns la maxilo-facială la Timișoara, unde și-a lăsat o bucată de maxilar! Povestea asta nu o spun ca să mergeți din când în când la stomatolog, deși e recomandat. Paranteză: vă invit să citiți aici câteva Gânduri de luni (#4)! Am încheiat paranteza! De fapt nu e o poveste, ci un fapt petrecut în urmă cu mai bine de 30, ba chiar 35 de ani. Pe vremea aceea eu eram elev și nu aveam un domn învățător, ci un "tovarăș" învățător.

Altă dată în aceleași vremuri, într-un tramvai, o tânără a făcut atent un milițian că ocupa un loc pe scaun în timp ce o bătrână stătea în picioare. I s-a adresat cu "tovarășe milițian". Am admirat curajul tinerei de a înfrunta autoritatea!

Cam tot pe atunci, o profesoară respectabilă de limba engleză (aici este vorba de istoria dramatică a unei fiice de boieri, care a fost nevoită să supraviețuiască așa cum a putut într-un regim comunist care nu a "suportat" nicio altă clasă decât a proletariatului și a nomenclaturii de partid) mi-a oferit spre lecturare cartea Iacobinii și Girondinii scrisă de Alexandre Dumas. În acele vremuri ale tinerei Republici Franceze, apelativul folosit de către iacobini era cel de "cetățean". Aceea a fost cea mai veche carte pe care am citit-o. Era tiparită în 1855. Ceea ce m-a frapat la acea vreme a fost faptul că era tiparită atât cu litere chirilice, cât și cu caractere latine. Nu, nu cuvinte întregi de un fel sau de altul, ci cuvintele erau combinații întamplătoare din cele două feluri de litere. Ca și când tipografii nu mai aveau suficiente literele chirilice și au fost nevoiți să apeleze la cele latine. Și a mai fost ceva interesant: la mijlocul secolului al XIX-lea se scria cu "â", nu cu "î", așa cum ne învăța pe noi tovarășul învățător, iar eu făceam exerciții in gând cum ar suna cu acel î pe care îl știam eu, dar citindu-l mai degrabă ca pe un ă, decât ca pe un â! Eram un copil care se juca cu o nouă literă, sau mai bine zis cu o literă atât de rară încât nu o întâlneam decât în numele țării sau al "cetățenilor" ei. Și uitați-vă acum de câte ori am folosit-o doar în fraza anterioară! Și ca să termin ideea cu â și î, mi s-a părut prea simplistă regula de utilizare a literei â în interiorul cuvântului. De ce? Pentru că ea ar trebui să ducă cu gândul la originea cuvântului din care face parte. Fără să am pretenții de lingvist (căci nu am!) sau de cunoscător al limbii latine (căci nu sunt!) mai mult decât am studiat-o în clasa a VIII-a, m-am gândit la două cuvinte de origine latină care ar trebui scrise cu î, nu cu â: râu cu originea rivus și râs - ridendo castigat mores! Așadar consider că, dacă tot există excepții ale limbii române, atunci când s-a hotărât trecerea de la î la â pentru a marca ruptura de comunism (eu așa am perceput-o în anii '90, motiv pentru care o perioadă bună de timp nu am vrut să fac trecerea la noua grafie), ar fi trebuit să se stabilească și excepțiile. Am făcut o paranteză cam lungă, dar nu m-am putut abține!

Revin la copilărie. Așadar era vremea tovarășilor. Bunicul meu, după ce și-a rezolvat problema de sănătate, a trimis o scrisoare de mulțumire doctorului (folosesc denumirea populară utilizată pentru medici). Țin minte că am remarcat că pentru destinatar a utilizat formula "domnului dr.", nu "tovarășului dr.". Evident că m-am autosesizat și l-am întrebat de ce a utilizat acel apelativ. Răspunsul lui a fost simplu: ei doi nu puteau fi "tovarăși". Atunci am înțeles sensul acelui cuvânt denaturat, alterat, demonetizat prin utilizarea excesivă de către partidul aflat la putere. În decembrie 1989 (sau să fi fost deja începutul lui 1990?) am aflat că decretul cu utilizarea acestui apelativ a fost abrogat. Deci fusese și legiferată utilizarea lui în acest sens... De atunci lucrurile s-au schimbat și "domn" sau "doamnă" este echivalentul "tovarășului" sau "tovărășei" din vremea copilăriei și adolescenței mele...

O parte (căci restul sunt paranteze) din rândurile de mai sus le-am scris auzind de câteva ori niște persoane salutând foarte pompos: "vă salut, domnilor!" sau "bună ziua, domnilor!".

"Nu pot fi eu tovarăș cu domnul doctor!" spunea bunicul meu...

Voal

Trecand pe langa Biserica Sf. Anton din Centrul vechi al Bucurestiului, am remarcat in apropierea acesteia un nor ca un voal. Am facut cativa pasi pentru a-l prinde din acest unghi din care mie imi lasa impresia unei legaturi intre biserica si cer. Se spune ca interiorul bisericii este cerul insusi!

E.M.M.A.

Dupa ce am primit cateva fotografii de la o actiune a Organizatiei E.M.M.A., "Ziua Parintilor de Ingeri", am vizitat site-ul acesteia si am hotarat ca trebuie sa ajut in felul meu, asa ca iata-ma indrumandu-va in a ajuta cat de putin, in primul rand vizitand site-ul pentru parintii care au pierdut un copil...

Acest site a fost creat si este mentinut pe baza de voluntariat, la fel ca toate actiunile Organizatiei E.M.M.A. Orice ajutor financiar, oricat de mic, venit din partea Dumneavoastra, va ajuta Organizatia sa creasca, sa devina din ce in ce mai puternica, sa indeplineasca obiectivele propuse si sa ajute mai departe parintii de ingeri.

http://www.organizatiaemma.ro/

Instrument

Urmaresc, de mai multa vreme, blogul marca Lucian Mîndruţă, blog intitulat "Inchirieri de idei".

Astazi mi-a atras atentia o afirmatie despre care eu zic (sau cred, sau sunt de parere, cum vreti sa spuneti) ca este valabila nu numai pentru presa, ci si pentru alte domenii de activitate. De fapt este vorba despre doua afirmatii din cadrul aceleiasi postari, care m-au dus cu gandul la parerea de mai sus. Iata-le:

Presa a ajuns un instrument care ii tine pe oameni la distanta de propria constiinta si propria judecata. Ii tine captivi, intr-o lume fictiva.

Dar parca niciodata n-a fost ca acum. Niciodata atata control si niciodata atatea reguli impuse de sus sau (cazul cel mai frecvent) auto-impuse, ca masura de conservare a job-ului.

Numele postarii (link inclus): Cum a ajuns televizorul mobila de toaleta.

Va intreb: in ce tara traim? (Dar, va rog, sa nu imi raspundeti cu numele tarii!)
Si va mai intreb: ce vremuri sunt acestea? (Si nu, nu va intreb de vreme!)

Doi la suta pentru copiii bolnavi de cancer

In urma cu cateva zile am completat formularul 230 pentru redirectionarea a 2% din impozitul pe venitul din 2014 catre organizatia umanitara non-profit, non-guvernamentala, Fight for Life. Puteti face si voi acelasi lucru completand formularul 230:

„Directioneaza 2% din impozitul pe venit pana la 15 mai 2015, catre Fight for Life Charity si salveaza un copil bolnav de cancer. Toti banii stransi din colectarea formularelor vor fi donati Institutlui Clinic Fundeni, Sectiile de Oncologie si Hematologie Pediatrica”. Impreuna putem lupta pentru a-i salva pe copiii bolnavi de cancer. Completarea formularului nu te costa absolut nimic.

Formularul il poti depune astfel:
- La Administratia Financiara de unde apartii, pana la 15 mai 2015
- Il poti trimite prin Posta la Administratia Financiara de care apartii
- Ni-l poti trimite noua la adresa: Fight for Life Charity, Strada Odei Nr. 16, Bloc B2, Ap 7, Sector 4, Bucuresti
- Ne poti suna pe noi la telefon 0740.237.968 si venim si il ridicam noi de la tine

Fight for Life

Piesa Together We Will Live Forever compusa de Clint Mansell face parte din coloana sonora a filmului de exceptie al regizorului Darren Aronofsky, The Fountain.

Aripi de Sanatate - update

Ii multumesc domnului Liviu Onofrei pentru fotografiile de la eveniment!

Vorbeste!

Cand vorbesti, ti se spune ca faci pe desteptul. Cand taci, ti se da de inteles ca esti infumurat si arogant, cu o atitudine de “privit de sus”.

Cand vorbesti, ti se spune ca vorbesti prea mult. Cand taci, esti intrebat de ce nu mai spui cate ceva.

Cand incerci sa dai sfaturi, esti intrebat de ce faci observatii. Cand nu o faci, ti se spune ca nu iti dai interesul...

Cand spui ceea ce ai de spus, cica de ce o spui verde-n fata. Cand nu o faci, ti se spune ca nu vrei sa iti impartasesti experienta.

Cei de la Pink Floyd ne spun sa continuam sa vorbim! Cel putin ca fan al lor tind sa le dau ascultare, asa ca ii ascult si voi continua sa vorbesc!

"Keep Talking"

Pink Floyd

(http://www.azlyrics.com/lyrics/pinkfloyd/keeptalking.html)

For millions of years mankind lived just like the animals

Then something happened which unleashed the power of our imagination

We learned to talk

There's a silence surrounding me

I can't seem to think straight

I'll sit in the corner

No one can bother me

I think I should speak now

I can't seem to speak now

My words won't come out right

I feel like I'm drowning

I'm feeling weak now

But I can't show my weakness

I sometimes wonder

Where do we go from here

It doesn't have to be like this

All we need to do is make sure we keep talking

Why won't you talk to me

You never talk to me

What are you thinking

What are you feeling

Why won't you talk to me

You never talk to me

What are you thinking 

Where do we go from here

It doesn't have to be like this

All we need to do is make sure we keep talking

Why won't you talk to me

You never talk to me

What are you thinking

What are you feeling

Why won't you talk to me

You never talk to me

What are you thinking

What are you feeling

I feel like I'm drowning

You know I can't breathe now

We're going nowhere

We're going nowhere

O aplică

In urma ultimei renovari din bucatarie, lustra a ramas aceeasi. Probabil ca meseriasii au avut nevoie de lumina pe parcursul lucrarilor si cum nu a deranjat pe nimeni, nici in timpul si nici dupa terminarea acestora, lustra a ramas la locul sau. Nu se prea mai potrivea, dar lumina era numai buna, asa ca nu a atras atentia asupra altor caracteristici precum forma, culoarea sau design-ul.

Zilele trecute am hotarat ca trebuie schimbata. Lustra va fi demontata, iar o aplica ii va lua locul.

La marile magazine cu obiecte de decoratiuni interioare, electrice, scule, unelte si orice altceva ai putea avea nevoie cand iti construiesti sau amenajezi casa, poti gasi ceea ce iti trebuie fara prea mare efort. Uneori e greu de ales pentru ca sunt mai multe obiecte care s-ar potrivi! Dar am gasit-o pe cea potrivita. Platita, transportata, livrata, cocotata pe un dulap in debara pana intr-o zi in care ma voi putea ocupa sa o montez (adica azi).

Hol: circuitul de iluminat intrerupt de la sigurante. Bucatarie: scara cu 3 trepte, o surubelnita, lustra demontata, firele in aer. Din nou pe hol: circuitul de iluminat refacut prin intermediul sigurantelor automate (poate se innoureaza subit afara, ca doar e miezul zilei (in jur de 3:20 PM).

A propos de innourat subit, intr-o zi de toamna in Timisoara, tot in jurul pranzului (a se asocia aceasta notiune cu ora precizata anterior pentru miezul zilei), cerul nu numai ca s-a innourat brusc, dar a devenit atat de negru incat masinile au fost nevoite sa aprinda faza de intalnire (inca nu intrasem in UE, iar utilizarea luminilor in timpul zilei nu era necesara). Cerul era ca un disc imens si negru ce se intindea pana spre orizont. Deoarece soarele inca lumina puternic la acea ora, o fasie ca un laser circular sprijinea parca tot acest disc enorm. Contrastul acesta facea ca discul sa para mai negru ca smoala (pe Sleepless Bobby ar trebui sa folosesc "coal" pentru a defini acest negru). Admiram fascinat acest spectacol al naturii de pe Podul Tineretii. Culorile toamnei sunt bine cunoscute tuturor, dar oglindite in lumina Begai sunt si mai... spuneti-le cum vreti: dramatice sau romantice, caci eu nu ma pot hotara! Nu a durat mult admiratia deoarece o ploaie torentiala a reusit sa ma ma ude ca si cand as fi facut baie imbracat in Bega de langa mine. Si nici nu terminasem de traversat strada. Norocul meu a fost ca destinatia imi era la circa o suta, doua de metri. Nesansa mea nu a fost aceasta ultima parte uda, ci faptul ca nu am avut un aparat foto la mine (inca nu aparusera telefoanele cu camera incorporata; de fapt atunci aparusera pagerele! Le mai tine cineva minte?).

Asa ca a trebuit sa imi iau toate masurile de precautie, cu toata paranteza de mai sus...

Hai acum sa pregatesc aplica. Desfac ambalajul si tipla de protectie, dau abajurul jos si caut doua gauri amplasate la 12 cm una de alta. De ce 12? Pentru ca am verificat la o alta aplica sa vad la ce distanta sunt diblurile cu care a fost fixata in tavan si am masurat aceasta distanta. Din multitudinea de gauri prevazute de fabricant, am identificat doua potrivite si le-am marcat cu o carioca. Am avut grija sa fie pozitionate corect si fata de intrarea firelor din tavan printr-o gaura mai larga din aplica. Ridic aplica, ma uit la conector (regleta) si ma opresc. Conector aveam, fire din tavan aveam, dulii erau, dar intre regleta si dulii lipseau firele.

Am luat instructiunile tiparite pe hartie lucioasa. Am zambit! Trebuia sa utilizez fire de o anumita sectiune si sa le izolez cu protectia termica furnizata! Multumesc! Dar de unde sa iau fire? Alt drum, o cheltuiala nesemnificativa in plus pentru un metru de fir, ca deh, mai putin nu pot cumpara, timp pierdut direct proportional cu distanta pana la cel mai apropiat magazin de electrice. Asta ar fi scenariul general. Eu aveam niste resturi potrivite prin "atelier".

Plug and Play. Play Comfortably Numb!

Asadar aplica nu era "plug and play"! Pentru ca aici nu e vorba de joaca (play), ci de o treaba de profesionist! De ce ar mai cheltui fabricantul (nu vreau sa ii fac aici nici reclama si nici reclamatie) bani pe conductoare izolate (numit "fire" pana in acest punct) sau timp cu manopera (taiere, dezizolare, slabire suruburi, introducere capete, strangere suruburi), cand toate acestea se pot transfera catre cumparator? Ce treaba ar mai avea cumparatorul? Daca tot si-a luat aplica, sa se ocupe de ea! Caci el, producatorul trebuie sa faca profit, sa puna la dispozitia cumparatorilor produse de un inalt standard calitativ, prietenos cu mediul si care sa nu provoace angajatilor accidente in procesul muncii! Das Rad der Verbesserung: roata imbunatatirii (concept Kaizen).

Acum sa nu va asteptati sa descriu si cum am dezizolat capetele firelor, dar daca vreti, ma puteti intreba. Indiciu: cleste dezizolator.

Dupa finalizarea legaturilor, am "scos" sigurantele, am introdus firele din tavan prin gaura din aplica potrivind si gaurile stabilite pentru fixare cu diblurile din tavan, am strans holzsuruburile, am legat firele la reglata, am infiletat becurile in dulii, am pus la loc abajurul, am coborat treptele scarii (le-am mai coborat si urcat inca o data , am reconectat sigurantele, am aprins lumina in bucatarie si... misiune indeplinita cu succes.

Ar mai fi de facut o precizare legata de becuri. Pe aplica se specifica puterea maxima a becurilor: 42 W in cazul aplicei mele. Intrebare: despre ce tip de bec este vorba? Cu incandescenta (nu ma certati! cele pana la 60 W sunt inca acceptate la comercializare in Uniunea Europeana!), cu halogen (putin mai eficiente decat precedentele) economice tip CFL (compact fluorescent lamp - lampa fluorescenta compacta), sau tip LED (light emitting diode)?

Asadar, cand cumparati o aplica, nu uitati sa cereti si un metru de conductor! Eventual si doua becuri, tipul/dimensiunea duliei fiind precizat(a) pe ambalaj.

Fraza de mai sus nu este o concluzie! Concluzia este ca pot vorbi mult si cu multe paranteze! Sau si mai mult daca as dezvolta o parte din conceptele sau elementele de mai sus! Si cum nu vreau sa plictisesc auditoriul, am zis ca mai bine scriu!

Doar noapte!

Ante scriptum: In mod normal ar trebui sa scriu aceste randuri pe Three Years After, dar, ca urmare a unei provocari, sunt nevoit sa folosesc acest blog.

Citind randurile Duniei, gandurile au inceput sa se indrepte la inceput insesizabil, apoi parca din ce in ce mai intens, catre filmul The Sheltering Sky (in romana apare cu titlul Un ceai in Sahara). Exista in acest film o scena pe care eu o consider un punct de inflexiune al actiunii filmului. Nu este neaparat un punct culminant, ci pur si simplu un moment care, initial, te pune putin pe ganduri, iar apoi din ce in ce mai mult! Scena in sine nu pare a fi o realizare cinematografica de exceptie, dar faptul ca reuseste sa reziste atat de mult in timp dupa vizionarea filmului, contrazice aparenta! Ceea ce surprinde cu adevarat este dialogul dintre Kit si Port (Debra Winger si John Malkovich), dialog pe care il transcriu mai jos sub rezerva "Traduttore, Traditore!":

Port: Stii, imi lipsesc astfel de momente, astfel de locuri, mai mult decat orice pe lumea asta.

Kit: Stiu. 

Port: Asta am vrut sa iti arat: locul asta.

Kit: Da.

Port: Vino!

Port: Aici cerul e ciudat. E aproape solid. De parca ne-ar ocroti de ce-i dincolo de el. Priveste!

Kit: Ce-i dincolo?

Port: Nimic! Doar noapte.

Kit: As vrea sa fiu ca tine, dar nu pot.

Port: Poate ne temem de acelasi lucru!

Kit: Nu, nu ne temem! Tie nu ti-e teama sa fii singur! Si nu ai nevoie de nimic, de nimeni! Ai putea trai fara mine!

Port: Stii ca, pentru mine, iubirea inseamna sa te iubesc! Indiferent ce nu merge intre noi, nu va putea fi niciodata o alta! Poate ca ne temem amandoi sa nu iubim prea mult!

Kit: Sa plecam de aici!

Port: Bine!

Kit: Bine! 

Pauzele lasate intentionat sunt pauze in conversatia dintre cei doi calatori. De fapt Port e un calator, iar Kit este o combinatie intre un calator si un turist. Diferenta intre un calator si un turist este esentiala si este explicata chiar la inceputul filmului:

Un turist este cel ce se gandeste la a merge acasa in momentul in care a ajuns la destinatie, pe cand un calator s-ar putea sa nu se mai intoarca deloc.

Pentru acuratete las totusi si textul in engleza:

A tourist is someone who thinks about going home the moment that arrived, whereas a traveler might not coming back at all. 

Regia filmului ii apartine lui Bernardo Bertolucci, iar scenariul chiar autorului cartii, Paul Bowles, impreuna cu Mark Peoploe.

Si cum muzica nu poate lipsi, o folosesc pe post de incheiere, dar nu inchei inainte de a va face atenti sa urmariti clipul pana la final pentru a mai descoperi cate ceva care sa va puna si mai mult pe ganduri!



Post Scriptum: Daca vrea cineva sa accepte provocarea primita la randu-mi din parta Duniei, sa noteze si ei cea mai frumoasa replica dintr-o carte sau film, si sa provoace la randul lor pe cine doresc, as fi foarte incantat!

Pentru Oameni!

Pentru Oameni!
Pentru profesionisti!

LIFE	HIDROELECTRICA
FINAL ISSUE	Ultimul numar
Dedicated to the People Who Made It	Dedicat oamenilor care au construit-o

The Secret Life of Walter MITTY



Alte titluri de pe acest blog in legatura cu aceasta postare:

Podul de pe Raul Kwai - o analogie

Un citat si un gand

Company Men