De curand am auzit ca alb si negru nu sunt culori, ci... nonculori!
Cum pot fi albul sau negrul nonculori?
Valoare si nonvaloare, culoare si nonculoare?
Daca port o camasa alba sau neagra si te intreb "Ce culoare are camasa mea?" imi vei raspunde (cel mai probabil) ca e alba sau neagra, dar nu ma vei corecta spunandu-mi "Vrei sa spui ce nonculoare este camasa?".
Poate ca sunt demodat, dar eu am invatat ca acestea doua sunt culori
neutre, la fel ca si griurile care deriva din combinatia acestora in
diferite proportii.
_______
Poate ideea le-a venit "inventatorilor" acestei notiuni (nonculoare) de la tipurile de televizoare: alb-negru si color! Daca nu erau color, cu siguranta erau alb-negru, adica... nonculori!
Si eu care ma gandeam ca evolutia in general si evolutia limbii in particular inseamna o treapta spre mai bine, nu spre absurd!
______
Sa ne aruncam o privire in Dictionarul explicativ al limbii romane (propun versiunea online ca sa nu avem discutii asupra versiunii mai vechi sau mai noi a celei tiparite), cautand cuvantul "culoare":
Tocmai am terminat de citit "Regele Arthur" de Allan Massie. Desi se incadreaza in categoria roman istoric ca si Shangri-La sau Pamant si Apa, romane ce le-am citit pe nerasuflate, am constatat ca adesea ma trezeam dupa cateva paragrafe ca gandul imi era departe de actiunea cartii, fiind nevoit sa recitesc cate o jumatate de pagina. Cred ca ar fi doua explicatii: fie subiectul ultimelor paragrafe ma punea pe ganduri si acestea incepeau sa zboare in voie, fie "de vina" e stilul lui Allan Massie. Acum ca am citit-o as spune ca e vorba de prima varianta. Am selectat cateva citate care imi sprijina punctul de vedere. Drepturile de autor apartin Editurii All.
Sa ii judeci pe oameni dupa actiunile lor, nu dupa Dumnezeul sau dupa zeii pe care ii venereaza.
Nu exista nimic care sa fie bun pe de-a-ntregul.
Limitele limbajului tau sunt limitele lumii; si, prin urmare, omul al carui limbaj e sarac si limitat traieste ca intr-o inchisoare, in timp ce acela care manuieste limbajul cu usurinta si poate formula imagini mentale placute este liber chiar si atunci cand e pedepsit sa traiasca in cea mai intunecata temnita.
Istoria lumii seamana cu legile naturii si este simpla, la fel ca sufletul omului. Aceleasi conditii provoaca aceleasi fenomene. Alteori, sufletul omului e intunecat, de nepatruns si sucit ca iedera care se infasoara in jurul trunchiului unui stejar.
Cu cat dezvalui mai multe despre tine, cu atat te lasi mai mult prada puterii celorlalti.
Numai cei ale caror fete au fost tarate prin noroi si care au muscat din painea disperarii sunt demni de lucruri inalte.
Exista o singura lege morala care merita amintita: primeste si ofera bucurie atat cat poti. Pentru ca nu se stie ce va aduce ziua de maine.
Unora noaptea li se pare infricosatoare, in timp ce pentru altii nu e decat linistea data de Dumnezeu.
Forta fara motiv se frange sub propria ei greutate; forta stapanita este primita de ceruri.
Arta razboiului consta in adaptarea metodei la mijloacele pe care le ai la dispozitie.
Lumii ii repugna si ii este teama de tot ceea ce este superior.
Libertatea este un lucru nobil, la care nimeni nu renunta decat cu pretul vietii.
Oamenii viteji pot fi intotdeauna prieteni.
Frumusetea este mult mai atragatoare atunci cand are si imperfectiuni.
Prietenia aduce caldura existentei noastre si ne mangaie singuratatea. Cu toate acestea, efectele ei sunt trecatoare. Toate prieteniile, mai putin cele adevarate, se faramiteaza si se dovedesc a nu fi oferit altceva decat iluzia unei comunitati.
Puterea nu cunoaste alte legi decat cele care i se par potrivite pentru un anumit moment.
Ceea ce iubesti cu adevarat nu se va lua de la tine.
Cred ca pe undeva am scris ca am terminat facultatea la Timisoara. Timisoara scanteia evenimentelor din decembrie 1989, Timisoara cu maghiari, germani, sarbi... Doi maghiari (sau unguri, dupa cum doriti), unul din Sighetul Marmatiei, altul din Bocsa, mi-au fost colegi de camera in camin. Si ne-am inteles foarte bine in romaneste. Alti maghiari (inclusiv din Harghita si Covasna) mi-au fost colegi de an sau de grupa. De asemenea ne-am inteles foarte bine. Mai ales atunci cand intelegeau cuvintele (nu vreau sa fiu rautacios, dar de ex. Mihaly G. invatase romana ca pe o limba straina pana la liceu, asa ca uneori ne intelegea mai greu, in special cand vorbeam prea repede, altfel un tip deosebit de inteligent). In fine, nu tin minte nici un eveniment neplacut legat de conflicte inter-etnice cat timp am stat in Timisoara.
Rasfoind cateva articole pe Deutsche Welle, am dat si de un articol care intareste ceea ce am scris mai sus. Surprins, placut, postat! Iata si link-ul: Surpriza din tinutul secuiesc.
Ca sa termin intr-o nota amuzanta, iata o conversatie cu Mihaly G.:
-- Mai, Mihaly! Ce inseamna "nem tudom"?
-- Nu stiu!
-- Cum nu stii, ca e in ungureste?
-- Pai nu stiu inseamna!*
____
* nu am pus ghilimele la "nu stiu" pentru ca asa a sunat exprimarea lui!
Pentru un angajat dornic de afirmare, ascensiunea pe scara ierarhiei companiei este ceva firesc. Treptele, mai scunde sau mai inalte, mai inguste sau mai late, sunt urcate una cate una; uneori in ritm alert, alteori la ralanti. Cateodata urci o treapta cand te astepti mai putin, alteori astepti parca o vesnicie. O noua treapta reprezinta motive de satisfactie, de implinire profesionala, de bucurie... Uneori le poti impartasi cu prietenii, colegii sau familia, alteori pastrezi aceste sentimente si trairi doar pentru tine. Dar, indiferent cu cine sau daca o vei face, te gandesti la urmatoarea treapta, la raspunderile ce le presupune cea noua, poate la cum esti vazut de colegi sau de sefi pe noua ta pozitie...
Dar merita oare sa te zbati mai mult decat prevede fisa postului pentru compania care te plateste? Dupa ce vezi filmul Company Men, deodata privesti viitorul dintr-o cu totul alta perspectiva.
Entuziasmul realizarilor personale in cadrul firmei si pentru firma iti dau aripi. Atmosfera de lucru alaturi de oameni devotati parca e si mai plina de imboldul de a face din ce in ce mai mult, din ce in ce mai bine! Fiecare e multumit: angajatul, seful, sotia, copilul...
Dar totul se schimba cand vine vorba de actionari. Actionarii nu sunt interesati despre ce produce compania, ci de pretul actiunilor: il vor in crestere. Daca pentru asta solutia e inchiderea unor divizii, somajul catorva mii de oameni, ei bine, e cineva care va decide si se va ocupa de asta. Nu va conta nici faptul ca printre cei cateva mii de angajati devotati firmei vor fi chiar si cei ce au pus bazele firmei: pretul actiunilor trebuie sa creasca.
Bobby Walker, personajul interpretat de Ben Affleck, cu toate ca este nevoit sa paraseasca firma de pe o functie inalta, este optimist la inceput. Optimist ca isi va gasi o slujba la fel de bine platita si ca atare se comporta ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Parca si-ar cauta un loc de munca mai bun decat cel actual... Dar situatia nu e precum spera, asa ca incet, incet este nevoit sa renunte la obiceiuri, la obiecte, la sperante...
Sansa lui si a fostilor angajati vine din partea lui Gene McClary (Tommy Lee Jones), unul dintre fondatorii companiei, "eliberat" si el odata cu desfiintarea diviziei pe care o conducea. Actiunile detinute de el - caci tot la actiuni revenim - se pare ca reprezinta solutia salvatoare...
Totusi, facand abstractie de happy end-ul hollywoodian, concluzia ar fi aceea ca devotamentul fata de companie trebuie bine cantarit:
Big Business Just Cut The Wrong Guys!
PS Un citat si un gand este o postare care face referire la cea de fata. Va invit sa o cititi!
In limba engleza schimbul de noapte mai poarta si denumirea de graveyard shift.
Ceea ce lasa un gust amar celor ce lucreaza in schimbul de noapte nu este nerecunoasterea faptului ca le este dat peste cap bioritmul, ci intelegerea de catre cei din jurul lor a efortului facut si a efectelor negative asupra sanatatii lor si a relatiilor sociale si familiale pe termen lung.
De obicei li se recunoaste acest drept doar din punct de vedere material, nu si moral. Ba mai mult, chiar li se aduce aminte celor ce lucreaza in ture ca sunt platiti pentru asta si sunt deseori invidiati pentru suplimentul salarial! Pana acum nimeni dintre cunoscuti nu a binevoit sa isi petreaca alaturi de mine o tura in schimbul de noapte. Adevaru-i ca cine isi doreste sa isi piarda noptile daca nu cumva e vorba de distractie?
Se mai spune ca cine intra pe tura o face de buna voie si in cunostinta de cauza! Ei bine, intr-adevar o face de buna voie (sau uneori fortat de imprejurari), dar nu am auzit pe nimeni sa atraga atentia asupra riscurilor inainte ca cineva sa faca acest pas.
In masura in care cercetarile in aceasta directie ia amploare, iar noi si noi probleme de sanatate fizica si emotionala sunt puse pe seama lucrului in tura de noapte, riscurile pe termen lung par sa fie constientizate si acceptate! Un exemplu in acest sens il da guvernul Danemarcei in situatia femeilor cu cancer de san, boala dobandita ca urmare a lucrului in schimbul de noapte.
Cu ceva timp in urma Google a pus la dispozitie o alta "unealta" online numita Building Maker. Este un software utilizat pentru a crea modele 3D ale cladirilor ce vor fi in final afisate in Google Earth. Exista si o versiune offline numita Google SketchUp:
SketchUp is the finest (and most innovative) tool available for anyone designing anything
from coffee pots to skyscrapers."
– McCall & Associates
Astfel ca am fost curios in privinta acestui utilitar nou si am inceput sa il utilizez. Pentru inceput am creat cateva modele mai simple, care, spre surprinderea mea, au fost acceptate! Fiind oarecum multumit de rezultate, am continuat sa imi imbunatatesc tehnica. Pana acum am incarcat si mi-au fost acceptate 28 de modele ale unor cladiri din Sapporo, Prefectura Hokkaido, Japonia. Dintre acestea, urmatoarea cladire cred ca cea mai interesanta:
In ultima vreme (de vreo saptamana, doua) am auzit la radio un apel pentru salvarea padurilor virgine, iar la final se spunea ceva despre semnarea unei petitii. Deoarece nu am retinut adresa la care se gasea petitia cu pricina, am dat o cautare "paduri virgine Romania" si am gasit-o pe site-ul PaduriVirgine.ro.
Iata ce se precizeaza in petitia adresata ministrului mediul si padurilor:
Padurile virgine ale Romaniei, care reprezinta 65% din padurile
virgine ramase in Europa (exceptand Rusia), sunt bunuri cu valoare de
patrimoniu pentru tara noastra si pentru Europa. Importanta acestor
paduri sub aspect stiintific, peisager, educativ, ecoprotectiv și al
biodiversitatii, este agreata de toții practicienii, specialiștii si
cercetatorii din domeniu si din domeniile inrudite.
In secolul XIX, padurile virgine reprezentau aproximativ 30% din
suprafata totala a padurilor din Romania. La finele secolului XX mai
erau doar 6%. Astazi au ramas mai putin de 3%.
Dintre acestea, doar 18% se bucura de un statut de protectie.
Restul, de 82%, pot fi distruse fara a fi incalcate prevederile legale.
Daca vrem sa respiram aer curat, atunci ne trebuie si o sursa de incredere de aer curat!
Citeam pe FB despre cum putem renunta la a mai vorbi de rau. De fapt era o povestioara, dar nu se dadea si o solutie. Poate nici nu se intentiona acest lucru, ci doar o atentionare asupra faptului ca se vorbeste prea mult de rau. Cred ca exista, si trebuie la urma urmei sa existe, un echilibru intre bine si rau, ca intre oricare altele in antiteza. Chiar spuneam zilele trecute ca pe masura ce noi incercam sa fim sau sa devenim mai buni, vor exista altii care vor incerca exact contrariul (nu voi discuta despre motivatia nici uneia dintre cele doua categorii de persoane). Se va mentine astfel echilibrul intre bine si rau, tot asa cum intr-un cerc, cele doua parti yin si yang vor fi mereu in armonie, iar cele doua pete de culori complementare vor fi mereu prezente pe cele doua simboluri opuse. Adica in fiecare bine exista o doza de rautate si in fiecare element rau exista si o raza de speranta, de bine... Adica nimic nu este perfect, dar asta este o tema abordata pe blogul in engleza, "Un-perfect" @ Sleepless-Bobby.Blogspot.com. Personal am incetat sa mai urmaresc si ultimul canal TV de stiri de pe care mai culegeam informatii despre ceea ce ma inconjoara. Am redescoperit filmul "la mine acasa" (cinematografele in orasul meu sunt niste palide incercari de a deveni ceea ce se numeste cinematograful secolului in care traim) si lectura, nu neaparat beletristica. Ignorarea raului nu il indeparteaza. Trebuie sa il observam, sa nu il neglijam, dar nici sa nu-l lasam sa creasca... Voi incheia cu o urare ce-mi placea sa o aud inainte de decembrie '89 la Radio Europa Libera: Sa auzim numai de bine!
De ce trebuie ca in fiecare zi de marti sa fie trei ceasuri rele? Ceea ce ma deranjeaza nu este numarul lor, ci faptul ca unele uita sa se mai opreasca! Pe vremuri ma gandeam ca cele trei ceasuri reprezinta trei evenimente neplacute din acea zi de marti... iar acele evenimente nu aveau neaparat durata de o ora. Mai apoi am constat ca uneori cele trei sunt chiar ore, nu intotdeauna consecutive! Uneori primesti un ragaz dupa unul din primele doua, astfel incat al treilea sa te loveasca cel mai puternic! Caci daca primul ar fi cel mai grozav, urmatoarele nu ar mai putea fi incluse in aceeasi categorie si nu s-ar mai respecta regula celor trei!
Mi s-a intamplat totusi sa am si un eveniment important pe primul loc, dupa care celelalte nu au mai contat! Intr-o zi de marti am plecat la drum insotit de cativa colegi. Unul dintre ei m-a atentionat sa fiu atent la radare ca e marti! I-am spus ca radarele nu reprezinta un pericol pentru mine, caci detectorul meu (am un nas lung cu miros fin) nu m-a prea lasat balta. Am circulat bine pana la o benzinarie din primul oras mare de pe traseul nostru. La pompa la care am tras masina ca sa ii fac plinul nu era combustibilul dorit, asa ca am dat in marsarier pentru a ma muta la o alta pompa. Deoarece arhitectura veche a statiei prevedea cate un stalp metalic sanatos pe acolo pe unde alte statii nici nu concep a amplasa astfel de obstacole inutile, ei bine, acesta a intrat intr-un unghi mort pentru toate cele trei oglinzi retrovizoare, asa ca l-am nimerit! Credeti ca a mai contat apoi ca mai erau inca doua ceasuri rele in acea zi? A fost unul si bun!
Astazi mi s-a confirmat si o alta posibilitate. Ziua a decurs destul de frumos pana spre dupa amiaza, atat de frumos incat nici nu mi-am dat seama ca suntem intr-o zi de marti! Asa ca aproape scapasem! Dar o astfel de superstitie, caci pana la urma vorbim de o superstitie (nu-i asa?), nu se lasa data la o parte, asa ca dupa amiaza am primi un telefon care nu numai ca mi-a stricat ceea ce mai ramasese din aceasta, ci si seara ce a urmat! Ba chiar vad ca e noapte deja si inca mai sunt influentat de acel telefon...
Sa fie oare marti doar trei ceasuri rele? Si ce sunt aceste ceasuri: evenimente sau momente? Perioade diverse sau ore? Indiferent de ce ar fi, abia astept sa treaca ziua de marti si nu ca sa se apropie weekend-ul, ci pentru a scapa mai repede de cele trei ceasuri rele!
Dupa ce am urmarit aseara un interviu (difuzat in reluare) al doamnei Eugenia Voda luat poetului Mircea Cartarescu, l-am cautat pe web cu gandul ca as putea avea norocul sa il gasesc si sa il urmaresc din nou. Ei bine, l-am gasit! Ma asteptam sa il gasesc pe vreun site ce gazduieste materiale video. Spre surprinderea mea l-am gasit chiar pe site-ul doamnei Eugenia Voda. Pe prima pagina a acestui site gasim urmatoarele cuvinte:
Bine m-ați găsit, stimați telespectatori!
Deși sunt în perpetuă criză de timp, îmi complic existența cu un site! Site-ul e deocamdată la început, dar promit să-i furnizez materie, pentru cei care vor avea timpul (și mai ales timpul interior) să caute „Profesioniștii” și... Eugenia Vodă.
Veti fi surprinsi cate nume mari sunt in cele cateva categorii precum:
arte,
litere si filosofie,
medicina,
teologie!
In plus sunt numeroase articole ale criticului de film Eugenia Voda... Nu va voi dezvalui nici un nume, ci va voi lasa pe voi sa le descoperiti pe cele ce va sunt dragi!
Pe vremea cand inca mai primeam masinute, am auzit o doamna profesoara universitara povestindu-i cu mandrie mamei mele cum fiul ei, student la acea vreme, i-a spus profesorului sau, ce apostrofa un coleg: "hey, teacher: leave the kid alone!".
Ati recunoscut, probabil, unul din faimoasele versuri ale nu mai putin faimoase piese Another Brick in the Wall de pe exceptionalul album The Wall, al psihedelicei formatii rock, Pink Floyd.
Era primul meu contact cu Pink Floyd. Si inca nu venise revolutia! Aveau sa treaca ani buni pana la libertatea de exprimare (asa zisa libertate). Dar a fost atat de puternic acel prim contact (sunt tentat sa fac o analogie tehnica, dar ma abtin), incat de fiecare data cand ascult Pink Floyd ma trec fiorii sau mi se face pielea de gaina...
Coincidenta sau nu, primul album Pink Floyd pe care l-am avut a fost The Wall (inregistrat pe o caseta BASF de 90 min.)! Intre timp l-am oferit unui vecin adolescent cu gusturi muzicale in formare...
Mai poate fi o coincidenta faptul ca avatarul meu preferat este o secventa din Comfortably Numb cu Bob Geldof intr-un fotoliu? Cred ca nu!
Ieri am primit un email prin care unul dintre "contactele" mele ma avertiza ca e periculos sa deschid un email cu un anumit subiect (aparent o actualizare de software). Deoarece contul respectiv de email il verific destul de rar, m-am gandit ca avertismentul ar putea fi tardiv. Astfel as fi putut deschide emailul cu pricina primit in contul de email utilizat mai des inainte sa fi fost pus in garda. Este putin probabil sa se fi intamplat asa ceva, dar ma gandeam la posibilitatea asta asa, in general, nu neaparat la situatia mea.
Daca utilizatorul (experimentat, as zice) citeste cu atentie titlul email-ului, isi poate da seama ca actualizarea respectiva nu se refera la un software pe care el il are instalat pe calculator. Este o aplicatie online a firmei care i-a furnizat si lui sistemul de operare. Actualizarea se face fara interventia utilizatorului, asa ca citirea email-ului este inutila, ba chiar periculoasa (dupa cum suntem avertizati).
Vazand o lista intreaga de adrese de email (am numarat peste 50, printre care multe ale unor persoane necunoscute), m-am intrebat care o fi scopul acestor mesaje? De protectia contului personal de email ar trebui sa se ocupe antivirusul, care oricum e mai prevazator decat utilizatorul calculatorului...
Cel mai probabil este ca cel ce trimite astfel de emailuri urmareste sa obtina gratuit o lista de adrese de email, pentru ca cei care le detin (listele de adrese) fie nu le dau, fie le vand. Asa ca daca ai nevoie, din diverse motive, de astfel de informatii trebuie sa platesti pentru ele. Si cum o poti face fara sa platesti? Iti avertizezi prietenii sa nu deschida un email foarte periculos care circula pe web! Este foarte probabil sa se intoarca destul de repede o lista mai stufoasa decat cea pe care a trimis-o el!
Si pentru ca vorbeam de o lunga lista de adrese de email, am mai observat ca in anumite situatii email-urile trimise unui asa numar mare de destinatari, ajung direct in folderul spam, de unde este foarte probabil sa nu fie citit, deci initiativa (laudabila, poate) de a-ti salva prietenii ajunge sa fie ignorata "din oficiu"...
Cel mai bine intr-o asemenea situatie, ar fi ca mesajul sa fie trimis fiecarui prieten in parte. Asta inseamna un consum mare de timp. La un moment dat s-ar putea chiar sa te plictisesti sa trimiti atatea mesaje... Asa e cand ai o multime de prieteni! Dar oare toti iti sunt prieteni adevarati? Pe toti vrei sa ii salvezi? Ce ar fi sa incercam sa facem o selectie? Una serioasa! Oare cu cati prieteni adevarati am ramane? Dar asta e un alt subiect, asa ca nu il dezvolt mai mult decat am facut-o deja...
In fine, cred ca cel mai adecvat comportament relativ la email-urile nesolicitate este un pic de retinere. Daca ne sunt adresate, verificam expeditorul. Daca nu il cunoastem, ignoram mesajul! Daca nu ne sunt adresate si nu cunoastem nici expeditorul, ignoram mesajul! Daca vreunul dintre mesajele de mai sus au ajuns in inbox, il declaram ca fiind spam (nesolicitat). Periodic dosarul cu mesaje tip spam sunt sterse in mod automat, dar nu se supara nimeni daca le stergem chiar noi din cand in cand.
DSPS/D (Delayed Sleep Phase Syndrome/Disorder) - sindromul/dereglarea fazei de somn intarziate - este o dereglare/intarziere a ritmului circadian al unei persoane. Daca persoana in cauza nu are un program de respectat (scoala, serviciu), as spune ca un program de somn decalat fata de cel al majoritatii nu reprezinta o problema.
Situatia se complica doar atunci cand persoana respectiva trebuie sa se trezeasca inainte de a-si fi terminat somnul (sa spunem de 8 ore) pentru a respecta programul impus de societatea din care face parte.
Situatia se prezinta ca si cum persoana in discutie ar avea ceasul in urma cu doua (sau trei) ore si isi deruleaza viata dupa ceasul propriu.
Eu am aceasta dereglare de la sfarsitul adolescentei. Ma intreb oare daca mi-as putea regla bioritmul (ritmul circadian) mutandu-ma spre vest cu doua fusuri orare...
Una din conditiile ca ritmul sa fie circadian este ca acesta sa poata fi reglat la schimbarile de fus orar. Asa ca din acest punct de vedere se pare ca raspunsul la intrebarea mea nu mi-ar fi favorabil. Dar cum nu mi-am propus sa fac aceasta schimbare, indraznesc sa ii intreb pe cei ce eventual citesc aceasta postare si s-au confruntat cu o astfel de problema. Stiu ca probabilitatea este extrem de mica, dar nu ma costa nimic sa lansez intrebarea. Sa fie acesta motivul pentru care nu am plecat in vest pana acum? ;-)
Vorbind de probabilitati, 3 persoane din 2000 au aceasta problema. Vorbitorii de limba romana sunt in general cele 22-23 milioane de romani din tara si din diaspora, dar dintre acestia multi sunt copii, multi nu au acces la internet, iar dintre cei cu acces la internet putini sunt interesati de aceasta postare, iar in sfarsit dintre cei din urma cati sa aiba acest tip de dereglare?
In fine, chiar daca as reusi sa imi reglez bioritmul astfel incat sa ma regasesc printre ceilalti 1997 cu un ritm circadian normal, trebuie sa fac fata si unei alte provocari: dereglarea datorata muncii in schimburi/ture: SWSD (Shift Work Sleep Disorder)... Dar dupa atatia ani de lucru in ture, as spune ca nu e chiar rau! Problemele diverse raman totusi pe tapet...
"Saltul in gol e impotriva naturii omului." - Clive Cussler, Aurul incasilor.
Probabil ca natura omului tine de urcus, de ascensiune, de cucerirea piscurilor montane... Dar dupa ce ai cucerit un varf, ce urmeaza? Poate un varf mai inalt ar fi raspunsul. Dar un varf mai inalt nu este neaparat adiacent varfului recent cucerit. Asta ce inseamna? Trebuie sa coboram poteci care ne duc spre valea dintre cele doua varfuri in cazul in care acestea fac parte din acelasi lant muntos. Daca tinta e mai indepartata vor fi cu siguranta mai multe pante, vai, rauri, poteci si chiar obstacole neprevazute de strabatut. Poate ca vor fi si zone mai putin interesante sau poate zone mai periculoase, dar nicidecum la fel de tentante sau spectaculoase ca destinatia urmatoare.
Este de asemenea posibil ca urmatorul pisc sa nu fie la fel de inalt ca cel pe care vrem sa il parasim din diverse motive. Totusi, ciar daca o altitudine mai mica nu ofera o perspectiva la fel de buna ca cea anterioara, reprezinta poate un loc mai potrivit unei noi stari de spirit care, poate, este indusa sau data de experienta acumulata in urma ascensiunilor precedente, sau, de ce nu, de trecerea timpului...
Indiferent de tinta, exista totusi o limita: cel mai inalt pisc. Ma intreb, oare, dupa acesta, ce mai urmeaza? Sa fie unul mai mic si mai confortabil? Inseamna ca viata noastra nu are un trend ascendent (oscilant, dar ascendent in ansamblu)? Sau trebuie sa ne planificam traseul astfel incat spre "apus" sa cucerim cel mai inalt munte? Dar cand e apusul? Si care este cel mai inalt "munte"?
Nu ai cum sa stii si nici sa analizezi ce este iubirea, nu poti decat sa o traiesti!
Nici o inima nu se cucereste prin asalt!
Adevarata inteligenta este un exercitiu de sinapsa; consta in a face cu indrazneala legaturi intre fapte. In multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiati unul de altul, nu au nevoie decat sa-si creeze o punte care sa-i uneasca pentru a scoate la lumina concluzii noi, surprinzatoare.
Juliu Murillo - "Shangri-La. Crucea de sub Antarctica"
