Timpul

Tic, tac, tic, tac... Timpul se scurge.

Dar ce este timpul? Pentru unii o obsesie, pentru altii doar o referinta sau un reper.

Indiferent de ce reprezinta el, cred ca este unul din factorii determinanti ai progresului. Ai progresului in sens tehnic, in sens industrial. Iar acesta e legat de vreo doua, trei secole incoace de bani. Mai ales de bani si de obsesia unora pentru bani, mai multi bani! Cu mult inainte progresul a fost legat de ambitiile unor conducatori (regi, preoti...), de dibacia unor meseriasi si de mintile stralucite ale altora.

Roger Waters - Dark Side Of The Moon - Budapest, Hungary - (c) MBM 2007

Cum se pot obtine mai multi bani? Muncind mai mult, sau muncind mai eficient. Mai mult nu se prea mai poate din cauza unor drepturi castigate si legiferate. Mai eficient? Da. Cum? Prin inovatie si progres. Se investeste o suma ce urmeaza sa dea roade, sa se amortizeze, dar prin eficientizare se realizeaza acelasi lucru in timp mai scurt (in multe situatii). Oamenilor nu li se va scurta programul de lucru, dar nici nu vor beneficia de timpul liber obtinut. Li se va da altceva de lucru, astfel incat angajatorul va avea inca o data de castigat. Angajatul nu va primi nimic in plus, sau poate un mic, foarte mic, stimulent.

Dar s-a castigat cu adevarat timp? Nu! El se scurge in ritmul sau! E doar o perspectiva relativa!

Roger Waters - Dark Side Of The Moon - Budapest, Hungary - (c) MBM 2007

Ca referinta utilizam indirect timpul. De exemplu ca sa nu depasim viteza legala (v=d/t). Ca reper... "la cinci si jumatate, la Universitate", vorba cantecului.

Dar de ce sa facem o obsesie din timp si sa nu il utilizam decat ca referinta sau ca reper? Cred ca ajungem tot la relativitate! Depinde unde ne situam: pe scara cu trepte de marmura sau pe scara rulanta!

Un citat si un gand

Nu sunt aici sa fiu prietenul tau!

Sunt aici sa fac bani!

Replica asta din Prometheus mi-a atras atentia. M-am oprit din vizionare si am "asternut-o pe hartie". Ei, nu chiar pe hartie, ci pe substitutul acesteia, adica aici...

M-am oprit deoarece masurile luate in ultima vreme pentru "reabilitarea" firmei la care lucrez (am zis ca nu o voi mentiona in postarile personale, asa ca nu o voi face nici acum) au afectat si numarul de angajati, in sensul ca au fost pusi pe liber. Aceasta masura nu era prevazuta in planul initial, dar s-a ajuns si aici.

Ceea ce nu toti pot intelege, sau pur si simplu nu vor sa inteleaga, e ca specificul activitatii din domeniul energiei este complet diferit de cel al unei companii productive cu "lucru pe banda". Am constatat ca nu suntem un colectiv de indivizi care vin la serviciu doar pentru "a face bani", ci suntem un colectiv de oameni care pun suflet in ceea ce fac, oameni carora le pasa nu numai de siguranta personala, ci si de siguranta colegilor si de siguranta si viitorul companiei!

Evident sunt si exceptii printre noi, dar atunci cand fiecare dintre noi va parasi aceasta firma, cu siguranta ca o parte se va rupe din noi si va ramane atasata la identitatea acesteia, la personalitatea sa, facand-o sa fie mai mult si sa aiba mai mult decat o "personalitate juridica".

Era doar o replica dintr-un film si nu voi face o filosofie din asta, ci am vrut sa astern doar un gand... Inchei totusi cu o piesa cu versuri potrivite situatiei actuale: Revolution Calling de pe albumul Operation/Video Mindcrime - Queensrÿche.



Un fel de Post Scriptum: imi tot da tarcoale amintirea filmului cu Tommy Lee Jones si Ben Afleck, Company Men, de fiecare data cand vine vorba de companie..., iar zilele astea fac foarte des legatura intre colegii disponibilizati si acest film...